Gura lumii

Gura lumii, 20.01.2020

Deranj mare în gospodăria unui şef de societate din sudul judeţului. Omul a aflat că ani în şir a fost înşelat de consoartă, dar asta n-ar fi totul. Din munca lui a finanţat escapadele amoroase ale consoartei, cheltuielile amantului şi chiar ale odraslelor acestuia. Gurile rele spun că omul ar fi trăit încă 10 ani fără să ştie că soţioara sa se desfată cu altul. Totul a ieşit la iveală din cauza unui bon de magazin pe care soţia lui l-a uitat în portofel. Tot bârfitorii spun că şeful şi consoarta îşi făcuseră un obicei de a aduna bonurile de cumpărături, că poate dă norocul peste ei la loterie. Le puneau într-o cutie iar bonul buclucaş a ajuns astfel în mâna soţului încornorat. Pe el erau trecute mai multe bunuri bărbăteşti, cum ar fi: parfumuri, chiloţi etc. Omul s-a pus pe căutat în casă şi a văzut că din zecile de produse nu apare nimic prin dulapurile sale. Cum bonul era recent, gurile rele spun că s-a dus la magazinul în cauză. E prieten cu patronul şi s-au uitat împreună pe camere, iar aşa şi-a văzut soţia care-şi dezmierda amantul.

Un fost consilier dintr-o zonă cu multe lămpaşe, mare expert în afaceri derulate la negru, şi-a asigurat afacerea contra unei sume considerabile. Banii au fost vărsaţi în conturile unui partid, spun gurile rele, dar i se vor întoarce înzecit după scrutinul din vară. Fostul ales a cotizat la toţi cei aflaţi la putere şi astfel a scăpat fără a plăti multe taxe. Deşi de afacerea sa se cam ştie şi la nivelul instituţiilor abilitate, nimeni nu i-a trecut pragul. În afară de mici amenzi sau mustrări scrise, ca să nu bată totuşi la ochi, nimeni nu s-a încumetat să-i facă un control la sânge. Aşa a reuşit să prospere şi pare-se că-i va merge la fel de bine şi de acum încolo.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura