Gura lumii

Gura lumii 2.10.2017

Probleme mari pentru un om al legii, după ce i s-a pus în vedere că dosarele pe care le instrumentează nu ajung în faţa celor care împart dreptatea, deşi toate probele arată că ar trebui. Omul este bănuit, până la proba contrarie, că primeşte atenţii consistente pentru a ţine cercetările în loc în cazul unor persoane importante din regiunea cu multe lămpaşe. A atras atenţia asupra lui după ce a decis să intervină la subordonatul care instrumenta un dosar al unei blonde. Femeia în cauză se pare că ar fi trecut prin patul mai multor purtători de epoleţi, atât de la judeţ, cât şi din regiunea cu lămpaşe. Nu cu mult timp în urmă i s-a gătat norocul şi a fost vizitată de un organ de control. I s-au găsit nereguli şi i s-a întocmit dosar, însă mai are o speranţă de a scăpa. De această dată nu ea dă birul, ci fiica ei, spun gurile rele, tinerica fiind încurcată cu purtătorul de chipiu.

Schimbări de trupe într-o administraţie din sudul judeţului. Cârcotaşii spun că e musai ca trei persoane să dispară din peisaj, după ce s-a descoperit că şi-au băgat în buzunar sume frumoase în fiecare lună. Nu de pe urma salariului primit, ci de pe urma traficului de influenţă exercitat din funcţiile pe care le deţin. Superiorul lor a aflat de jongleriile acestora şi acum se teme de probleme, pentru că el a semnat şi tot el se va duce la vorbitor. Cârcotaşii spun că omul îi va mătrăşi pe indivizi, însă nu înainte de a se asigura că va avea toate probele cu care să demonstreze că respectivii au luat cu 10 mâini, folosindu-se de numele lui. Gurile rele spun că şeful i-a chemat pe toţi patronii cu care instituţia are contracte şi la o mică discuţie, i-a tras de limbă despre şpăgile luate de subordonaţi. A avut grijă ca totul să rămână pe bandă, că nu se ştie când va fi nevoie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura