Gura lumii

Gura lumii, 2. 07.2018

Clanurile interlope înfloresc într-o regiune defavorizată a judeţului iar cei care ar trebui să le mazilească sunt legaţi de mâini. Nu pentru că legea nu le dă dreptul, ci pentru că au mici ”ciupeli” care le întregesc venitul lunar. Cel puţin aşa spun gurile rele, după ce mai mulţi purtători de urniformă au cam tot fost văzuţi comercializând diverse bunuri ce provin din furat. Tot cârcotaşii spun că indivizii îşi trimit trepăduşii la furat prin magazinele din vest, iar apoi ei plasează bunurile pe piaţa neagră şi cu ajutorul celor care ar trebui să-i oprească. Aşa se face că sunt băieţi care în loc să aplice legea, vând parfumuri, haine sport, papuci de firmă şi telefoane ori alte asemenea produse. Tot gurile rele spun că banii pe care îi iau pe mărfuri le intră în totalitate în buzunare. Practic interlopii îşi plătesc în natură taxa de protecţie.

Se laudă în gura mare că este un cinstit din naştere şi în realitate ia cu 10 mâini. Este vorba de un edil atât de ahtiat, încât şi săracii au ajuns să se teamă de el şi de lăcomia lui. Spun gurile rele că un afacerist mărunt care vinde ce nu le mai este de trebuinţă vesticilor a fost nevoit să dea bir edilului. Ca să fie lăsat în pace să-şi vândă vechiturile, omul a fost obligat să cotizeze chiar cu marfa aruncată la gunoi de alţii. Edilul a pus ochii pe câteva aparate electronice, şi-a chemat argaţii şi le-a luat cu promisiunea că le va plăti. Comerciantul a tăcut şi a înghiţit în sec. Când a văzut că figura se repetă lunar, omul s-a enervat la culme şi la următoare razie a edilului, s-a înarmat cu o bâtă şi mult curaj şi i-a spus că-l lasă fără mâini dacă mai ia ceva fără să plătească.

One thought on “Gura lumii, 2. 07.2018

  • Motelul Petronius din Baru Mare este o placa turnanta a mafiei alcatuita dintre politistii corupti si interlopi. „Asigurati” de Pocaitul Ceuta, care ii si filmeaza pe ascuns laudanduse apoi cu filmarile si fotografiile pe la adunarile crestine, acolo au loc cele mai mari samavolnicii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura