Gura lumii

Gura lumii 2.02.2017

O vorbă veche din bătrâni spune că dragostea aduce de cele mai multe ori doar necazuri. Tot din cauza amorului, unii îşi pierd capul şi recurg la gesturi necugetate, cum a făcut şi un tânăr sportiv din sudul judeţului. Vorbesc cârcotaşii că sportivul pe care colegii şi apropiaţii l-au poreclit cu un nume de zarzavat a hotărât să renunţe la sportul de performanţă din cauza dragostei. Se pare că talentatul sportiv, care cu ceva vreme în urmă rupea plasele adverse, nu mai vrea să bată mingea nicidecum. Spun gurile rele că acesta ar fi foarte dezamăgit de un eşec în dragoste şi nu mai vrea să ştie de nimeni şi de nimic. Acum, cei din jurul lui spun că suferinţa îi va trece şi va reveni la sentimente mai bune faţă de sportul pe care îl practica cu atâta talent, pentru că ar fi păcat ca un tânăr sportiv precum el să se irosească din cauza suferinţelor din dragoste.

La un club sportiv aflat într-un oraş străbătut de Jiul de Vest ar fi scandal mare. Zvonacii spun că toată cearta pleacă de la bani, mai precis la împărţeala lor între secţiile sportive ale acestui club. Una dintre acestea, care se ocupă cu aruncarea bilelor pe un culoar, cică nu ar fi primit nimic în ultimul timp, iar din această cauză a fost nevoită să-şi amâne mai multe evenimente la care trebuia să participe. Cel ce se ocupă cu pregătirea sportivilor de la această secţie ameninţă că el nu mai vrea să se facă de râs în ţară şi intenţionează să retragă echipa din competiţii. Gurile rele mai vorbesc că de fapt e doar o presiune pusă pe cei care împart banii la club, pentru a-şi îndrepta atenţia şi spre echipa care, cât de cât, a reuşit niscaiva performanţe în ultima perioadă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura