Gura lumii

Gura lumii 19.11.2014

gura lumiiAgitaţia din campania electorală s-a încheiat şi zarurile au fost aruncate, însă gurile rele nu încetează să vorbească pe la colţuri despre unele porcărioare făcute de cei aflaţi vremelnic la masa bucatelor. Aşa se face că ei ajung să fie repudiaţi de oamenii care i-au ales. Cum este cazul unui primar de comună situată pe malul Mureşului, aproape de reşedinţa judeţului, despe care se spune că este tot mai puţin îndrăgit de cetăţenii ale căror interese ar trebui să le reprezinte. La fel de albăstrel ca şi mititelul său şef de partid, cică  trage doar pentru buzunarul său, şi mai puţin pentru bunăstarea oamenilor din comună. Toate nemulţumirile acestora vin din faptul că oamenii s-au prins că, după o vreme în care a învăţat tertipurile din administraţie, primarul a pus pe prim plan interesul său personal şi al acoliţilor săi, lăsând comunitatea cu gândul la promisiunile pe care le-a făcut cu doi ani în urmă, atunci când l-au crezut om serios şi l-au ales în fruntea comunei. Acum, vorbesc oamenii din comuna respectivă, n-au ce face, mai aşteaptă doi ani, până la alegerile viitoare, când îl vor trimite la plimbare pe porcovanul lor de primar.

Se povesteşte prin târg că amanta unui mândru primar, veşnic echipat într-un costum care nu este pe măsura lui, ci cu cel puţin două numere mai mare, nu mai activează în primăria de comună, pentru că s-a mutat la oraş. Şi nu oricum, ci ajutată de febleţea ei, domnul primar, care i-a oferit tot sprijinul necesar, astfel încât să nu mai fie nevoită să stea printre ţărani şi să fie expusă la tot felul de comentarii deplasate. Duduia cu pricina, blondă din cale afară şi asemănată de localnici cu un personaj feminin care a candidat pentru funcţia de preşedinte al României, s-a ales cu un apartament de toată frumuseţea aproape de centrul municipiului de la poalele Cetăţii. Doar nu se putea muta oriunde şi în orice condiţii. Zvonerii povestesc că apartamentul respectiv i-a fost rezolvat de către primarul cu care blondina se iubeşte de mai multă vreme. Şi dacă tot a ajuns doamnă la municipiu, atunci, femeia avea nevoie şi de un loc de muncă pe măsură. Lucru pe care, se înţelege, ibovnicul ei l-a rezolvat, fiindcă este om de bază în tabăra celor care conduc încă judeţul. Aşa că blondina cu pricina a ajuns cu slujba într-o instituţie importantă din oraş.  Ca să vezi ce înseamnă să fii blondă, şi plină de nuri pe deasupra!

3 comentarii la „Gura lumii 19.11.2014

  • Ha ,ha primarul albastriu care trage doar pentru buzunarul sau este tocmai Irimie Mihai Gabriel ,primar Comuna Soimus

  • Mesagerule, ne uimesti zilnic cu impartialitatea.
    Apropos, faci parte din trustul Antenelor? nu de alta, dar prea-ti seamana slujbele cu ale lor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura