Gura lumii

Gura lumii, 19.06.2015

gura-lumiiValoarea profesională a oamenilor a căror activitate se manifestă în spaţiul public este de multe ori radical diferită de calitatea lor umană, de caracterul şi personalitatea lor. Astfel, există multe cazuri în care unii foarte buni profesionişti în domeniile lor, de la artă la sport ori de la inginerie la management, să fie persoane dificile, cu o personalitate urâtă sau chiar lipsite de caracter în viaţa particulară. Cică un astfel de om „slab de înger” s-a dovedit a fi şi unul dintre cei mai populari şi bine cotaţi jucători ai uneia dintre cele mai performante echipe a judeţului. Se pare că acesta a avut un comportament lipsit de demnitate, după ce a luat în mod unilateral decizia de a se despărţi de clubul la care a activat două sezoane. Oficialii grupării de la care a plecat susţin că jucătorul, fost lider al echipei, şi-ar fi făcut bagajele şi ar fi şters-o englezeşte, fără să aibă decenţa să discute cu fostul patron şi fără să predea cheile de la locuinţa pe care o închiriase clubul pentru el.

Interesul şi pasiunea pentru sportul de performanţă a suporterilor hunedoreni a ieşit la rampă în mod foarte vizibil la ultimele meciuri ale celor mai populare echipe naţionale ale ţării, chiar dacă acestea au avut loc în Irlanda de Nord (fotbal masculin) sau la Cluj Napoca (handbal feminin). În grupurile de fani care s-au deplasat, organizat sau pe cont propriu, la cele două evenimente sportive, s-au aflat atât oameni simpli, cât şi persoane cu funcţii şi influenţă la nivelul judeţului, reprezentând fie mediul de afaceri, fie autorităţile publice. Cică unii dintre aceşti pasionaţi de sport, nemulţumiţi că la noi în judeţ performanţa a ajuns floare foarte rară în sporturile de echipă, au discutat şi au pus la cale înfiinţarea unui club într-un sport foarte popular. Rămâne de văzut dacă planurile vor deveni realitate şi dacă aceşti inimoşi iubitori ai sportului vor reuşi să se facă auziţi şi să obţină sprijin pentru proiectele pe care le vor iniţia.

One thought on “Gura lumii, 19.06.2015

  • Cea mai cautata oferta de lucru a anului! Vrem sa extindem fenomenul care s-a declansat deja! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura