Gura lumii

Gura lumii, 19.03.2013

La fel ca poporul din care fac parte, şi unii dintre „micii activişti politici” ai României actuale îşi vântură voturile în contradicţie cu logica şi cu bunul simţ. Astfel, după exemplul unor români care şi-au reales preşedintele la ultimele alegeri naţionale, deşi ţara mergea prost şi viaţa lor era năpăstuită de sărăcie, şi aceşti pasionaţi locali ai politicii şi-au dat votul vechiului şef politic, cu toate că acesta este plin de „bube” şi nerealizări. Ca dovadă, la recentele alegeri la nivel de filială într-un municipiu din sudul judeţului, membrii unui partid cu orientare socială şi-au reales conducătorul. Ştiută fiind „realitatea murdară” din interiorul partidului, rezultatul alegerilor nu este o surpriză. Însă, raportat la „realitatea externă” în care „şeful reales” ratase toate obiectivele avute şi pierduse fără drept de apel ultimele ture de alegeri locale şi naţionale, decizia este una pur… mioritică. Explicaţia poate fi însă una tragico-comică, având în vedere că scrutinul s-a derulat în cadrul clădirii unui teatru, iar contracandidatul câştigătorului a fost subalternul şi mâna sa dreaptă.

Mai multe echipe dintr-un campionat „minor” s-au molipsit de bolile „majore” ale fotbalului românesc şi au fost protagonistele unor meciuri cu miros suspect. Dincolo de incredibila pătrundere a „virusului blaturilor” şi la nivelul echipelor fără… nume, surprinde atitudinea boşilor acestor grupări care pledează nevinovăţia echipelor lor în ciuda evidenţei. „Eu nu mă consider vinovat dacă un jucător de-al meu a dat un penalti peste poartă într-un meci fără… miză. Aveam trei jucători accidentaţi dintr-un lot de opt jucători, iar ei erau obosiţi. Eu nu am cerut şi nu o să cer niciodată nici unui jucător să nu joace drept… dar cred că nu este obligatoriu să bat echipa X că să nu se supere alţii…”, a postat pe un site de socializare unul dintre liderii echipelor „pătate”. „Hai să nu acuzăm un delegat sau un finanţator pentru ce a făcut un jucător sau altul… Să nu uităm că meciul a fost unul lipsit de miză şi de interes”, a adăugat cu nonşalanţă un altul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura