Gura lumii, 18.07.2019

17 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

O descindere a unor inspectori în regiunea cu lămpaşe s-a lăsat cu amenzi usturătoare şi angajaţi prinşi că muncesc la negru. Acţiunea a avut loc zilele trecute, după ce s-a primit un pont spun cârcotaşii. Tot gurile rele mai spun că datele despre ilegalişti au fost atât de precise, încât este clar că turnătorul este un apropiat al lor sau cineva care le cunoaşte ascunzişurile. Că au fost prinşi şi traşi la răspundere n-ar fi o problemă, ba din contră, însă există un necaz la mijloc. Cel care I-a dat în primire a primit imunitate, pentru că era şi el în mare ilegalitate. Problema lui ar fi fost de natură penală, mai spun bârfitorii, dar a scăpat fără a primi măcar un avertisment. N-a dat doar informaţii despre concurenţă, ci şi câteva atenţii, iar cel care a intermediat toată afacerea este chiar unul dintre controlori. Cei vizaţi ar lucra acum la adunat probe, iar dacă încercarea le va reuşi, peste puţin timp n-ar fi exclus să se audă de un mare tărăboi, cu spart de uşi şi funcţionari reţinuţi.

O blondină mai săracă cu duhul, mare iubitoare de natură şi diete naturiste, spun gurile rele că face bani cu nemiluita după ce prestează pe la diverşi oameni cu funcţii. Individa deţine cu soţul ei o firmă şi livrează pe bandă rulantă materiale către diferite instituţii de stat din ţara lămpaşelor. Comenzile onorate sunt exact la limita pentru organizarea licitaţiilor, dar sunt atât de multe încât blondina iese mai câştigată decât dacă ar fi primit un contract baban. Achiziţiile de la ea nu sunt justificate de preţ, pentru că adaosul este cu adevărat nesimţit. Gurile rele spun că şefii instituţiilor au un avantaj din afacerile cu blondina, dar nu unul financiar. Mai toţi au parte de partide amoroase cu ea, chiar dacă este la a doua tinereţe. Experienţa ei ar face toţi banii, zic bârfitorii.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
În urma contestaţiilor la Bacalaureat, a mai apărut o medie de 10 în judeţ

Rata finală de promovabilitate în judeţ, la Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, este de 66,86 la sută faţă de 66,17 la...

Răchitova: încep noi lucrări în teren

Investiţiile câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, deci pe axă guvernamentală, se află în desfăşurare la Răchitova. Dacă una...

Testare HIV gratuită la Deva

Persoanele care vor să se testeze HIV o pot face la Ambulatoriul de la Policlinica veche din Deva. Testul este...

Închide