Gura lumii

Gura lumii 16.09.2011

Gurile rele din municipiul cu Cetate vorbesc de rău un local cu specific tradiţional, aflat hăt în vârful dealului, după ce un grup de cetăţeni au păţit-o rău de tot. Cârcotaşii zic că oamenii au ajuns aici după ce într-o zi, sătui de bodegile oraşului, au căutat să aleagă un local mai special şi mai dichisit, într-o zonă mai retrasă şi mai ieşită din tipare. Însă, pe cât au fost de încântaţi la sosire, pe atât de dezamăgiţi au fost la plecare. Asta, deoarece, pe lângă faptul că servirea a fost sub orice critică, mâncarea nu era nici pe departe la fel de gustoasă pe cum s-ar fi crezut, ba dimpotrivă, ciorbele erau pline de zgârciuri, iar grătarele erau îmbibate cu ulei. Mai mult, iar asta a şi fost cireaşa de pe tort, după plecarea clienţilor de la mese, terasa era luată cu asalt de feline maidaneze. Mai că nu s-au înecat păţiţii de care vorbim, când au văzut cum pisicile ling farfuriile de pe masa vecină.
 
Umblă vorba prin municipiul cu castel că o doamnă politician, foarte cochetă de felul ei, nu are nicicum succes în dragoste. Asta, deoarece, după eşuata sa căsnicie, care s-a încheiat în momentul în care fostul ei soţ a fugit în braţele unei femei mai tinere, doamna de care facem vorbire şi-ar fi refăcut şi ea viaţa lângă un alt partener. Nu legal, ci semi, adică fără acte. Gurile rele, care se pare că le ştiu pe toate, vorbesc însă prin târg că, spre ghinionul doamnei cu pricina, şi acest partener este cam fustangiu. Asta, după ce l-au văzut împreună cu o brunetă, cu care părea a fi mai mult decât prietenos. De altfel, cârcotaşii mai zvonesc şi că tipul ar fi interesat mai mult de banii cucoanei, decât de o eventuală legalizare a relaţiei cu ea.

6 comentarii la „Gura lumii 16.09.2011

  • Asta e meteahna fituicii pe a carei site sunteti. Daca lumea nu da publicitate la fituica, hop scandalul. Eu merg frecvent la Mos Opinca (caci despre el este vorba) dar situatii apocaliptice similare cu cele prezentate de voi nu am vazut. Sunt doua variante: ori bugetul fituicii e pe sfarsite si trebuie batut obrazul la cateva usi pentru publicitate ori „reporterul special” a fost macar betut, daca nu beat de-a binelea. Asteptam o noua ancheta in ceea ce priveste reporterul fituicii. 🙂

  • e fals ce scrieti despre mos opinca. e ireprosabil totul acolo.

  • Poate Sorina Popa a fost „lasata” sa plateasca si de aici articolul defaimator.

  • vai si amar de ziarul vostru, ziaristi lu’ peste… stau si ma gandesc, asa cum este relatat in articol, cum „navalesc” felinele maidaneze. de unde navalesc? stau dupa colt si asteapta sa plece clientii pt a linge si ele ceva? sau vi se pare cunoscut fenomenul? ca si voi lingeti pe unul si pe altul, dar nu in farfurii, ci in partea dorsala…voi cu ziarul vostru cu tot…ziaristi maidanezi ce sunteti… vorba lui IUDA, ati fost refuzati pt reclama in ziar? recomand celor de la mos opinca sa va trimita farfuriile sa le lingeti voi, fomistii draqului…

  • De fiecare data cind vin in tara,am onoarea sa vizitez si sa maninc tot timpul la „MOS OPINCA” si sincer este o placere sa stai acolo.Un loc placut si mincarea de nota 10.Gura lumi si invidia nu le poti inchide niciodata.”MOS OPINCA”,FELICITARI!La voi si la „CONACUL ARCHIA” oricind!salutari!Sandy de la DEVA

  • ce ar fi daca vati duce dracului? cu tampeniile voastre ciudosilor nu aveti despre ce vorbi ratatilor? e gata ziaru intra in faliment inca odata un calduros la **** va doresc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura