Gura lumii

Gura lumii, 16.03.2015

gura-lumiiFrăţia forţată dintre două formaţiuni aflate la putere se va rupe pe plan local, într-o zonă cu multe lămpaşe. N-ar fi tocmai o surpriză, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în trecut, însă în zona cu lămpaşe această separare ar aduce pagube în ambele formaţiuni. Divorţul este cauzat de războiul surd dintr-o formaţiune, unde un membru vrea cu orice preţ să fie vioara întâi. Omul, cunoscut pentru că trage gaz, de ani de zile are un vis, acela de a candida la prima funcţie în urbe. Conform angajamentului asumat, partidul trebuie să-l susţină pe candidatul alianţei, adică exact pe adversarul numărul unu al celui care se vrea primar. Pentru a-şi face jocul, adică acela de a destrăma alianţa pe plan local, eternul visător candidat luptă în interiorul formaţiunii şi-i învrăjbeşte pe membri pentru a-l da jos pe actualul lider. Dacă manevra va ţine, urmează ca omul lui să devină şef de formaţiune locală şi să decidă pe cine va susţine partidul la localele de anul viitor.

DNA-ul a băgat spaima în el şi l-a făcut de-a dreptul paranoic. Este vorba de un afacerist dintr-o regiune săracă a judeţului nostru care vrea cu orice preţ să scape de afaceri. Omul are un adevărat imperiu, afaceri care chiar dacă nu mai merg cum mergeau odinioară, îi aduc un profit lunar consistent şi măsurat în zeci sau chiar sute de mii de euro. Doar că imperiul şi l-a construit şi pe contracte cu statul, pe lucrări contractate cu administraţiile publice, iar acestea sunt buba care-i dă frisoane afaceristului. Chiar dacă toate aceste contracte au fost derulate în urmă cu ani buni, cum a văzut acum că sunt unii ridicaţi pentru prostii făcute şi în urmă cu un deceniu, afaceristului nostru i-a sunat clopoţelul. S-a gândit că-i vine rândul şi acest gând îi dă frisoane. Prin urmare, a dat sfoară în ţară, aşa, mai pe şoptite, că vinde tot şi pleacă. Preţul cerut este unul exorbitant şi până va găsi cumpărători va mai trece multă apă pe Jiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura