Gura lumii, 15.11.2018

14 noiembrie 2018 | 1 Comentariu | Publicat in: Gura lumii

Prietenia formată din obligaţie între două formaţiuni aflate la putere s-a rupt într-o zonă cu lămpaşe. N-ar fi tocmai o surpriză, dacă ne uităm la cât de prost au colaborat în ultimii ani, însă în zona cu lămpaşe această separare ar aduce pagube în ambele formaţiuni. Practic, în urma divorţului se ajunge în situaţia ca puterea cu opoziţia să-şi dea mâna, pentru a trece proiectele de interes. Gurile rele spun că deja s-a semnat pactul secret de colaborare, pentru că urbea ar fi intrat în blocaj total. Tot cârcotaşii mai spun că războiul, care este acum doar la nivel declarativ între conducătorii celor două partide, este departe de a se stinge. Se va reaprinde în pragul campaniei, fapt ce va duce automat la pagube considerabile pentru ambele formaţiuni, dar nu numai pe plan local, ci şi judeţean.

Afaceri dubioase se derulează într-o urbe din vestul regiunii sărace a judeţului nostru, acolo unde se vorbeşte că omul pus să vegheze la respectarea legii şi împărţirea dreptăţii e mai preocupat de scăparea celor care comit fărădelegi. Gurile rele spun că nu o dată au fost curăţaţi de toate păcatele, ba chiar în văzul lumii, copiii unor potentaţi ai urbei, iar cei care au avut de suferit din pricina lor, în loc să-şi găsească dreptatea, au fost forţaţi să uite ce li s-a întâmplat. Cârcotaşii mai spun că năzdrăvăniile lui au ajuns şi la urechile superiorilor, iar aceştia i-au pregătit o surpriză deloc plăcută. Până acum l-au lăsat în pace, dat fiind faptul că a fost omul de încredere al fostului şef al instituţiei judeţene, iar dacă era mazilit, urla că e vorba de o răzbunare.

Loading...

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. gogu spune:

    O fi Zaharia Ovidiu de la Petrila? Ăsta e specialist în astea.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Fotbal, Liga a II-a: Energeticianul renunţă la jucătorii importanţi

După jocul în care „energeticienii“ din Valea Jiului au pierdut disputa cu Sportul Snagov, 0-2 conducerea clubului ACS Energeticianul, club...

La 10 ani de la explozia de la Mina Petrila, va fi inaugurat Muzeul Salvatorului Minier

Supravieţuitorii exploziilor de la Mina Petrila, rudele minerilor şi salvatorilor dispăruţi în deflagraţii îşi pomenesc morţii, la un deceniu de...

Se prelungeşte restricţia de circulaţie pe A1, între Şoimuş şi Simeria

Antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL a solicitat prelungirea închiderii circulaţiei pe tronsonul de autostradă A1, cuprins între...

Închide