Gura lumii

Gura lumii, 15.10.2012

Un străin ajuns pe meleagurile dintre Jii a constatat pe propria piele ce înseamnă „ospitalitatea” românescă. Omul s-a gândit să-şi deschidă o afacere cu apa miraculoasă care curge prin vestul regiunii cu multe lămpaşe. S-a apucat de construcţia fabricii, însă până la prima sticlă, mai este cale lungă. Abia acum se amenajează fabrica şi omul nici măcar nu s-a gândit o clipă că ar putea fi jecmănit. S-a înşelat, pentru că nu de multă vreme, pe şantier, şi-au făcut apariţia mai mulţi aşa-zişi inspectori, care vroiau control. Nu inspectori care să verifice dacă sunt bine puse cărămizile, pentru că, dacă erau dintre aceia, lucrurile ar fi fost normale. Au venit controlori care să verifice dacă respectă toate condiţiile de curăţenie şi sănătate. Străinul a rămas mirat şi le-a arătat că încă nu produce, dar explicaţiile lui au fost zadarnice. În cele din urmă, unul dintre inspectori şi-a făcut curaj şi l-a pus la punct pe afacerist. I-a spus franc în faţă că trebuie să cotizeze ceva, chiar dacă nu produce. Asta înseamnă protecţie pentru vremurile când o să pornească afacerea.

Cârcotaşii dintr-o regiune sudică a judeţului nostru spun că se pune la cale o afacere de un milion de lei, iar banii ar intra în conturile unor aleşi care ar trebui să fie de acord cu acordarea unei investiţii în concesiune. Gurile rele vorbesc de patru decidenţi, care s-au tot fofilat şi au cerut explicaţii peste explicaţii, iar în acest fel, au amânat să decidă dacă sunt sau nu de acord să i se atribuie unui anumit investitor o afacere. În cele din urmă, la o discuţie departe de microfoane şi urechile ciulite, cei patru au transmis pretenţiile lor pentru a-şi da girul. Vor exact un milion de lei şi devin cei mai aprigi militanţi ai investitorului care ar vrea să ia afacerea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura