Gura lumii

Gura lumii, 14.11.2014

gura lumiiUn lanţ comercial, care se laudă cu numărul mare de magazine din reţeaua proprie şi cu atenţia şi respectul acordate cumpărătorilor, pare că a declanşat o nouă serie de „atentate” la buzunarele clienţilor. Pe lângă diferenţele dintre preţurile afişate la raft şi cele de la casele de marcat ori lipsa de informaţii clare la unele produse, se pare că acum s-a acţionat şi asupra cântarelor. Ca dovadă, mai mulţi clienţi care au achiziţionat diverse sortimente de legume şi fructe au constatat la casa de marcat sau chiar acasă, că exista o mare diferenţă între cantitatea cumpărată şi cea plătită. Deci, ori cântarele electronice pe care cumpărătorii îşi cântăresc legumele sunt defecte şi cei din conducerea magazinului n-au observat, ori ele au fost lăsate intenţionat să cântărească aiurea, lucru mai greu de crezut la un asemenea supermagazin. Poate acum, după apariţia acestor rânduri, va dispărea şi problema de la respectivele cântare.

Legislaţia în vigoare şi regulamentele şcolare sunt considerate simple hârţogării inutile de unii profesori şi conducători ai unui liceu cu pretenţii din oraşul cu cetate. Ca dovadă, o doamnă profesor i-a notat cu patru pe doi dintre elevii unei clase, doar pe motiv că aceştia nu au putut prezenta manualul disciplinei respective. Copii cu „scaun la cap”, nu neapărat cu manual, cei doi elevi au cercetat legislaţia şi au constatat că notarea lor fără a fi evaluaţi corespunzător este ilegală. Elevii au cerut audienţă la conducerea şcolii şi au explicat că legislaţia şi regulamentele prevăd ca nota să se acorde după evaluarea elevilor, nu după prezentarea manualelor din dotare. Spre totala lor nedumerire, directorul adjunct al colegiului în cauză le-a replicat că „liceul respectiv nu funcţionează pe bază de legi şi regulamente şi că profesorii au mână liberă să facă tot ce vor”. Evident inteligenţi, copiii au înţeles că dascălii au făcut în mod nedrept front comun împotriva lor şi că riscă să păţească lucruri mai urâte cu dreptatea în mână, întrucât au aflat că directorul adjunct respectiv ocupă acea funcţie pe bază de numire de partid, nu pe competenţă profesională.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura