Gura lumii

Gura lumii 14.04.2011

Vorbesc cârcotaşii că un angajat al unei primării dintr-o localitate cu mulţi mineri are gânduri foarte mari pentru la anul. Cică, spun gurile rele, omul nostru se pregăteşte intens pentru a-i face concurenţă actualului primar, adică va candida pentru această funcţie. Numai că, zvonerii au aflat că respectivul nu are un partid în spate, ci pe băieţii cu ochi albaştri, care-l manevrează cu spor de când a ajuns pe funcţia actuală în cadrul primăriei cu pricina. Aşa se face că tot băieţii cu ochi albaştri i-au dat sarcina omului să candideze la fotoliul de primar, nu de alta, dar astfel ar putea să-l controleze şi să-l dirijeze mult mai bine, fiind mai expus dacă va reuşi să ajungă în fruntea localităţii. Cârcotaşii susţin că, din păcate, de omul nostru şi-au dat seama colegii şi prietenii, că are legătură cu serviciile respective, doar după ce acesta a fost angajat pe postul pe care-l deţine în prezent.

Spun gurile rele că un consilier local cu trei trandafiri la butonieră vrea să ajungă acum vice în municipiul cu cetate. Cică respectivul, care în prezent, stă şi citeşte presa pe la o societate care furnizează apa în întreg judeţul, în loc să muncească pe acolo, îşi face lobby pentru a fi propus pentru funcţia de care am amintit, deşi nu se ştie dacă va avea şi succes. Vorbesc cârcotaşii că omul nostru, care a  dorit să ajungă pe alte posturi mai înalte, dar nu a reuşit, este convins că viceprimarii din municipiul respectiv vor fi înlocuiţi din funcţie, aşa că bate şi el fierul cât e cald, pentru a ajunge pe una dintre aceste funcţii. Zvonerii povestesc că alesul cu trei trandafiri de care vorbim se află în discuţii în ultimele zile cu conducerea organizaţiei din care face parte, pentru a fi candidatul pentru funcţia de viceprimar, în cazul în care debarcarea celor doi viceprimari va reuşi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura