Gura lumii

Gura lumii 14.02.2012

Dările exagerat de mari către bugetul de stat, pe care sunt obligaţi să le plătească angajatorii, au pus la lucru inventivitatea românilor, iar situaţiile în care angajaţii au salariu mai mic în acte şi un altul mai mare în realitate, plătit la negru, sunt deja clasice. Cică o astfel de „inginerie financiară” le-a fost propusă recent şi fotbaliştilor de la o echipă sportivă cu obiective destul de ambiţioase. Astfel, se spune că, oficialii clubului i-au invitat discret pe sportivi în culise şi i-au întrebat dacă ar fi de acord ca în acte, salariul lor să fie unul cât mai mic, iar restul banilor să le fie plătiţi la negru. Unii care se temeau pentru locul lor la echipă au acceptat, dar cei mai mulţi au refuzat, atât pentru că nu le convenea ideea în sine, cât şi de teamă că ar putea să fie înşelaţi. Situaţia a inflamat destul de tare atmosfera la club, iar relaţiile dintre oficiali şi unii dintre sportivi sunt la fel de reci ca şi vremea.

Întotdeauna, când cineva îşi prezintă demisia pe motiv de nemulţumiri salariale, există mulţi alţii care sunt gata să se mulţumească cu „firimituri” şi să accepte postul vacant. Drept dovadă, la un club din zona cu lămpaşe, unde postul de antrenor a rămas liber, după dezertarea financiară a titularului, o sumedenie de antrenori cu pretenţii mai mici şi-au arătat disponibilitatea de a prelua echipa. Cică, dintre toţi cei propuşi sau autopropuşi, favorit la a fi instalat pe banca tehnică este un antrenor care a mai jucat o vreme rolul de manta de vreme rea la clubul respectiv. Acesta este pe placul patronului, pentru că e disciplinat, ascultător şi destul de competent, însă nu e agreat de sfătuitorul numărul unu al finanţatorului. Dincolo de diferenţele de opinii între cei doi şefi, se pare că şi tehnicianul are acum pretenţii financiare mai mari decât atunci când a mai antrenat la respectivul club. Rămâne de văzut dacă se va ajunge la negocieri şi între cei trei se va putea ajunge la un compromis sau dacă postul va reveni unui alt tehnician, scos din joben.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura