Gura lumii

Gura lumii, 14.01.2020

Vorbesc gurile rele că o duduie, care se laudă peste tot că e rudă cu un primar dintr-o comună de pe lângă Deva, s-a apucat să hărţuiască la telefon pe fosta ei patroană. Cică, şuşotesc zvonerii de serviciu pe la colţuri, respectiva o sună pe patroană de sute de ori pe zi, fără să spună ceva la telefon. Culmea este că femeia nu pune telefonul pe apelant necunoscut, probabil pentru că nu are habar. Cârcotaşii susţin prin târg că săteanca de care vorbim s-a ales acum cu dosar penal pentru hărţuire, după ce şi-a terorizat fosta şefă. Ea le spune la toţi că nu poate să-i facă nimeni nimic, pentru că e rudă cu primarul din comuna respectivă, care are pile mari, până la Capitală.

Spun zvonerii prin târg că o angajată de la o primărie de pe la noi ştie să citească foarte bine când au loc licitaţiile la proiectele cu fonduri europene. Cârcotaşii susţin că salariata de care vorbim stă cu ochii pe licitaţiile scoase de primărie şi merge repede şi anunţă pe cine ştie ea, ca să vină să ia contractul. Se pare că duduia despre care vorbim s-a angajat strategic la primăria respectivă, pentru că astfel ştie tot ce mişcă pe acolo şi îi informează pe cei care o plătesc cu comisiona grase pentru serviciile prestate. Oare conducerea primăriei cunoaşte aceste lucruri? şi dacă da, de ce nu se iau măsurile necesare?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura