Gura lumii

Gura lumii, 13.09.2019

     Vorbesc cârcotaşii pe la colţuri că e scandal mare într-o organizaţie de partid, după ce s-a aflat cum se împărţeau banii la o primărie din judeţul nostru. Cică zvonerii de serviciu şuşotesc prin târg că unul dintre membrii de partid a fost tare muştruluit, din cauză că există acum riscul să se piardă voturi importante pentru candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Gurile rele spun că treaba e groasă rău şi nu se ştie cum se va termina tot acest scandal. Liderul pe care s-au pus cu gura colegii a adus tot felul de motive în favoarea sa, dar nimeni nu l-a crezut. Nu a fost crezut nici când le-a spus oamenilor că nu a luat nici un leu din sumele vehiculate.

Zvonerii şuşotesc că locatarii unui cartier din municipiul cu cetate sunt disperaţi, după ce în zona lor funcţionează o unitate şcolară. Asta nu ar fi nimic, dar gurile rele au aflat că oamenii nu pot sta liniştiţi în casele lor nici ziua, dar nici noaptea. Cică elevii fac gălăgie şi când sunt la cursuri, dar nici când nu le frecventează. Pentru că nu au o sală de sport, elevii au ajuns să facă mişcare prin curţile proprietarilor de case. Mai mult, cârcotaşii susţin că tinerii fumează şi ceva speciale şi atunci devin violenţi şi fac prăpăd prin zona cu pricina. Însă, nimeni nu face nimic în acestă privinţă. Gurile rele spun că nici nu va fi luată vreo măsură, deoarece sunt mulţi copii de bani gata pe la şcoala respectivă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura