Gura lumii

Gura lumii 13.07.2011

După ce a scos stolul de ciori pe gură, vorbind despre dificultăţi financiare, şi nu a mai avut cum să o dea la întors, directorul unei instituţii medicale dintr-un oraş mai sudic aruncă pisica în ograda administraţiei publice. Vezi Doamne, în instituţia de care vorbim, s-a instituit Legea Tăcerii şi nimeni nu mai are voie să deschidă gura fără acceptul mai marilor urbei. Problema este că edilii habar nu au că ar fi pus pumnul în gură managerului despre care vorbim şi s-au crucit când au auzit o asemenea grozăvie. Aşa că, şeful s-a făcut din nou de basm, dar este obişnuit, că doar nu ar fi prima dată când una spune şi alta face.

Vorbeşte gura lumii că, un important om de afaceri de prin sudul judeţului mai are un pic şi coboară jumătate din pădure în oraş, sub formă de buşteni, bineînţeles. Iar totul se face sub oblăduirea unui personaj, care ar trebui să se ocupe de tot ce înseamnă problemă de mediu, dar se ocupă – spun gurile rele – mai mult de afacerile lui. Problema este că nu doar pădurile sunt afectate, dar şi consumatorii de apă, pentru că afaceristul despre care vorbim foloseşte cursurile de apă pe post de drum. Deşi îndeletnicirile lui sunt arhi-cunoscute şi se derulează la lumina zilei, nimeni nu a luat până acum nici o măsură.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura