Gura lumii 12.01.2018

11 ianuarie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

 Vorbesc gurile rele că o frumoasă poveste de dragoste s-a înfiripat recent înte două personaje cu funcţii importante în judeţul nostru. Cârcotaşii spun pe la colţuri că cei doi sunt aşa de îndrăgostiţi, de nu mai pot sta unul fără celălalt. Din acest motiv caută să meargă împreună în delegaţii, ca să nu se prindă lumea că ar avea ceva. Zvonerii susţin prin târg că relaţia nu este aşa nouă, dar acum lucrurile s-au aflat şi cei doi nu se mai pot ascunde ca pe vremuri. Recent, acesştia doi au fost plecaţi într-o delegaţie, evident, nu doar ei, ci alături de alţi colegi. Aşa, să nu bată la ochi! Gurile rele povestesc că e foarte bine că oamenii se iubesc, chiar dacă fiecare are o familie acasă.

Povestesc cârcotaşii prin târg că un afacerist care se crede mare şmecher, de prin oraşul cu cetate, a fost prins şi el în avalanşa verificărilor de la o primărie. Cică omul nostru şi-a aranjat contracte bănoase, cu care a vrut să-şi refacă societatea pe care a pierdut-o în urmă cu câţiva ani. Numai că nu i-a mers ca pe vremuri, când câştiga uşor banul, ba mai mult, s-a aflat cum întorcea omul sume importante celor care-l protejau. Dar, cum minciuna are picioare scurte, acum totul a ieşit la iveală. Şi, se pare că afaceristul de care vorbim va avea probleme serioase cu oamenii legii.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Lovitură de teatru la Primăria Deva. Viceprimarul Răzvan Mareş va fi schimbat din funcţie!

Sorina Popa       Lovitură de teatru la Primăria Deva! După dezvăluirile primarului municipiului, Florin Oancea, cum că vor...

Părinţii unui copil acuză că bebeluşul lor s-a infectat cu o bacterie, la naştere, în Spitalul din Petroşani

Părinţii unui copil născut în luna noiembrie 2017 în Spitalul de Urgenţă din Petroşani sunt revoltaţi, după ce bebeluşul lor...

Gura lumii 11.01.2018

Vorbesc gurile rele că un şef cu caschetă riscă să primească un şut în fund de la mai marii lui,...

Închide