Gura lumii, 11.12.2019

10 decembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Gura lumii

Vorbesc gurile rele că e înghesuială mare pentru un post de director la o instituţie din zonă. Cârcotaşii de serviciu susţin că pe un singur loc sunt cinci dosare depuse, semn că lucrurile merg bine pe acolo, dar, mai ales, leafa este consistentă. Zvonerii povestesc prin târg că oamenii se agită în această perioadă, pentru a se impune şi a câştiga locul mult râvnit, însă doar unul va fi numit director. Candidaţii, cică spun gurile rele, au depăşit judeţul nostru, ca sferă de influenţă şi au mers, pe rând pe la Capitală, acolo unde se împart în acest moment funcţiile. Nu ştim cine va învinge, cert este că e bătaie mare pentru locul respectiv.

Susţin cârcotaşii prin târg că o duduie, adusă dintr-o mare eroare pe la o primărie din judeţ şi unsă pe o funcţie importantă, s-a pus pe dat afară angajaţi, deşi ea ştie mai puţin decât toţi cu ce se mănâncă domeniul respectiv. Zvonerii au aflat şi acum povestesc pe la colţuri că aceasta a ajuns să-i excludă pe subalternii care nu-i cântă-n strună şi se laudă că are pile la şeful cel mare din instituţie. Oamenii nu mai spun nimic, la auzul unor asemenea ameninţări, tac, bagă capul în piept şi rabdă. Gurile rele şuşotesc că subalternii sunt terorizaţi şi aşteaptă doar să vadă dacă şefa lor va face mulţi purici pe la ei, sau vor scăpa de ea în câteva luni.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Baza de impozitare a TVA între părţi afiliate

În general, obiectul unei inspecţii fiscale are ca obiective: – verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale şi/sau operaţiunilor relevante pentru...

Final de an cu bucurii şi satisfacţii la Băiţa

Conducerea administrativă a comunei Băiţa pregăteşte mai multe acţiuni specifice sărbătorilor de iarnă. De la vestitele colinde şi până la...

Aqualand Deva funcţionează de sărbători

Salariaţii de la stat, dar şi din mediul privat, se vor bucura de câteva zile libere, cu ocazia sărbătorilor de...

Închide