Gura lumii

Gura lumii 11.10.2012

Vorbesc gurile rele că un fost director mare, care acum s-a reprofilat şi conduce o firmă de stat, aflată în situaţie financiară grea, îşi trimite angajaţii de la propria societate la licitaţii, unde trebuie musai să ofere preţuri de dumping. Lumea vorbeşte şi lucrurile se pare că nu sunt tocmai cum trebuie. Cică fostul director se prezintă la mai toate licitaţiile din judeţ, se-nţelege că la  primării, şi vine cu un preţ cu care nu achiziţionezi nici măcar materialele necesare pentru realizarea investiţiei. Oamenii s-au cam prins cum vrea să obţină lucrări omul nostru, numai că el nu se prea poate juca, în multe cazuri fiind vorba de fonduri europene, iar aici, nu se mai pot juca afaceriştii noştri. Fostul director însă se crede tot la instituţia cu pricina, pe care a condus-o ani buni şi se pare că s-a obişnuit să câştige licitaţiile, cu firma sa proprie, aşa, uşor, fără să ţină seama de concurenţă. Numai că acum, el nu mai poate să-i ameninţe pe oamenii de afaceri, pentru că nu mai deţine şefia instituţiei care-i obliga pe oameni să-i cam cânte în strună.

Gurile rele au aflat că un vice tânăr şi frumos se vede deja ca şi conducător de organizaţie şi de instituţie judeţeană. Cică, susţin zvonerii, omul nostru merge peste tot şi le spune celor care-l ascultă, el este urmaşul boss-ului, care este deocamdată pe postul cel mare. Cârcotaşii povestesc că omul nostru este prezentat, mai ales în lăcaşurile sfinte, de mai marele peste preoţimea din judeţ, ca fiind aproape liderul organizaţiei şi al instituţiei unde el este doar unul dintre adjuncţi. Acum, nimeni nu poate spune că vicele de care vorbim nu va ajunge în locul şefului său peste câţiva ani. Problema este să fie susţinut de toţi colegii şi să facă faţă tuturor luptelor politice existente. Oricum, zvonerii s-au cam pus pe gânduri, după ce până şi cei cu sutană au ajuns să-l facă lider. Vom vedea cum se va termina această telenovelă şi dacă actualul vice va reuşi să câştige, la momentul potrivit, postul de lider. Şi într-o parte şi în cealaltă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura