Gura lumii

Gura lumii, 11.09.2015

gura-lumiiVorbesc gurile rele că după ce un personaj de tristă amintire din judeţ s-a lăudat că este mare consultant politic la o nouă formaţiune de dreapta,  membrii partidului respectiv s-au enervat aşa de tare, că vor să părăsească noua formaţiune, trecând la alte partide. Cârcotaşii povestesc pe la colţuri că omul nostru a reuşit să-i irite tare de tot pe oamenii din respectivul partid, că acum se pune problema ori ei, ori el. În aceste condiţii, susţin zvonerii prin târg că rolul de consultant, chiar dacă are propteli barosane la Bucureşti, ar putea să se încheie chiar înainte să fi început prea bine. Membrii de partid care s-au răsculat au înţeles, povestesc gurile rele, că o asociere cu respectivul nu le poate aduce decât ghinion la alegeri şi nu numai. Aşa că vor să se scape de el cât mai repede.

Scandal mare într-o organizaţie de partid dintr-un oraş de pe la noi, din cauza candidaturii pentru postul de primar pentru alegerile de anul viitor. Cârcotaşii şuşotesc pe la colţuri că liderul local de acolo are o misiune grea, după ce se bat doi membri de partid pentru a ajunge candidat pentru postul de primar al oraşului. Gurile rele au aflat că unul dintre ei este favorit, pentru că este om serios şi are rezultate bune în spate. Zvonerii spun despre celălalt membru care ar vrea să ajungă primar că nu prea are şanse, dar nimeni nu are curajul să-i spună. Cârcotaşii povestesc că acesta din urmă se crede aşa de bun, că nimeni nu-l poate întrece şi ameninţă că, dacă nu va fi votat candidat pentru alegerile de anul viitor pentru postul de primar al oraşului, atunci va candida singur.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura