Gura lumii

Gura lumii 09.11.2011

Într-una dintre cele mai sărace zone ale judeţului, altă dată populată cu multe lămpaşe, miroase tot mai puternic a trădare politică. Se zvoneşte prin târguri că în vreo patru administraţii, ar bate vânt de schimbare. Unii sunt la putere, dar ar vrea să sară în barca opoziţiei, pentru că – cred ei – ar avea mai multe şanse la electorat. Alţii sunt în opoziţie, dar fără nici o problemă ar câştiga alegerile chiar şi aşa, dar s-au prins ei că parcă – parcă le-ar sta mai bine portocalii. Paradoxal, pe lista celor din urmă s-ar afla doi edili pe care lumea ar putea jura că îi prinde pensia la primărie, unde nu au contracandidaţi reali, însă aici se pare că momeala are culoarea banilor de la bugetul de stat, pentru care aceştia şi-ar vinde şi pe cei mai buni prieteni.

Un fost mare om de afaceri din judeţ, de care a rămas mai mult renumele, s-a vrut la un moment mare „mogul” şi şi-a tras un ziar şi o televiziune. Omul nostru a vrut să intre în rândul partenerilor lui de afaceri sau a concurenţei, numai că nu a înţeles care sunt costurile pe care le impun aceste afaceri media. Altfel spus, ar cam fi vrut profit şi din piatră seacă, dar fără să scoată nici un bănuţ din buzunar. Dacă ziarul merge cum merge, cu televiziunea, spun cunoscătorii, a dat chix. Se spune că personajul caută chiar cumpărător pentru licenţa pe care o deţine, deoarece ar vrea să o dea „la pachet” cu firma unde se derulează afacerea, dar atât de mari sunt datoriile încât până acum, nu s-a găsit nici un doritor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura