Gura lumii

Gura lumii 04.04.211

Prestaţie de excepţie a unui organ într-o piesă în care a avut rol principal, a regizat şi chiar a scris scenariul spectacolului. Comedia în patru acte „Peripeţiile agentului Bucă” s-a jucat cu casa închisă în municipiul de sub Parâng, iar criticii spun că este una dintre cele mai bune piese puse în scenă de către actorii din poliţie. Au mai avut reprezentaţii de gen foarte bune şi dacă ar fi să le trecem în revistă, am aminti: „Dă şi tu ceva, să te fac miliţian” ori „Închidem poliţia şi ne culcăm”. Totuşi, sceneta aceasta a fost genială şi ar fi o nedreptate să nu o trecem în revistă. Respectivul agent a vrut să impresioneze o domniţă şi s-a dus la o solicitare. Acolo, a văzut din prima că nu e nici o fărădelege. Totuşi, a scos cătuşele, bastonul şi s-a pus pe ameninţat, ba chiar a fost aproape să-l încătuşeze pe un director. Pentru că făcea ca toţi dracii, directorul l-a sunat pe şeful agentului şi i-a povestit despre faptele de vitejie. După verificare, şeful a constatat că subordonatul lui a comis un abuz şi drept urmare, l-a pus pe lista neagră.

Fenomen demn de Dosarele X la o instituţie responsabilă cu sancţionarea celor care încalcă legea. Bârfitorii spun că un personaj obscur, pe mâna căruia au fost spălaţi mai mulţi interlopi, face ca documentele incriminatorii din diferite dosare ale unor mahări să dispară ca prin minune. Un dosar în care era şi un raport privind infracţiunea de ucidere din culpă a ajuns la cercetare fără actul respectiv. Ba chiar s-au şters toate urmele, de parcă nici n-ar fi existat. Cel asupra căruia planau suspiciuni este un om înstărit şi cu influenţă. Gurile rele spun că manevra prin care s-a subtilizat actul incriminator a fost una ingenioasă, folosită des în ţara noastră. Toţi angajaţii urmau să fie mutaţi într-un spaţiu nou nouţ, la fel şi actele. Angajaţii au ajuns în noul spaţiu, dar documentele, nu toate, ci doar cele care trebuia, s-au rătăcit pe drum. Tipic românesc, am putea spune.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura