Gura lumii

Gura lumii 01.02.2012

Un reprezentant al formaţiunii cu trei trandafiri roşii ca sângele din municipiul cu castel, care are aspiraţii înalte şi se vede chiar în Parlament, s-a făcut lider de sindicat la firma la care lucrează şi care se ocupă cu furnizarea apei potabile. Şi cum s-a văzut el pe scaunul de lider, s-a gândit să facă ceva pentru oamenii care l-au ales. Nu pentru toţi, însă, ci doar pentru el şi încă unul extrem de apropiat, adică propria soţie, pentru care a renegociat salariile. Numai că oamenii s-au lămurit rapid şi nu i-au dat ştampila sindicatului şi acum se gândesc chiar să desfiinţeze structura sindicală.

Se zvoneşte că un june, destul de recent intrat pe scena politică, se îmbogăţeşte văzând cu ochii. Acesta a ajuns să câştige contracte comerciale cu instituţii ale statului, pe sume impresionante, fără să mai treacă prin furcile caudine ale licitaţiilor, unde ar trebui să se bată direct cu firme mult mai titrate. Procedeul este simplu, spun cunoscătorii. Se foloseşte de metoda cumpărării directe. Asta înseamnă că instituţiile care caută partener de afaceri intră pe SEAP şi dau direct cu nasul de oferta junelui politician, care li se lipeşte de retină iremediabil. Şi firma este declarată direct câştigătoare, fără a mai studia şi ofertele altor societăţi de profil. Deja, mulţi se întreabă cine stă, de fapt, în spatele politicianului „junior”, care şi-a extins atât de mult sfera afacerilor?

One thought on “Gura lumii 01.02.2012

  • Stim clar de cine vorbiti in prima barfa.
    E vina oamenilor ca au acceptat ,,lider sindical” un director.
    De fapt,asa ceva cred ca doar in Romania se poate.E absurd.
    Mai avem in PSD ,,batranii” care cat de curand nu vor mai fi credibili nici macar intre ei.Se exclud singuri.Sincer,asta nu poate decat sa ma bucure.
    Imi pare rau de oamenii din sindicatul respectiv,dar si-au facut-o cu mana lor.Ganditi de 10 ori inainte de a ridica mana.E vorba de voi…

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura