Grupul PPE militează pentru construirea unei Uniuni Europene a Sănătății

Grupul PPE din Parlamentul European militează pentru construirea unei adevărate Uniuni Europene a Sănătății care să acționeze și să ofere soluții atunci când statele membre sunt depășite de povara problemelor, a declarat deputatul european Iuliu Winkler (foto)(UDMR).
”Conferința privind viitorul Europei se află în plină desfășurare, iar relevanța și succesul acesteia vor fi asigurate printr-o bază cât mai largă a consultărilor. Pandemia de coronavirus și efectele fără precedent pe care aceasta le-a indus în economie și societate au demonstrat fără umbră de îndoială că UE trebuie să își asume responsabilități acolo unde statele membre au dificultăți în rezolvarea problemelor. Grupul PPE militează pentru construirea unei adevărate Uniuni Europene a Sănătății care să acționeze și să ofere soluții atunci când statele membre sunt depășite de povara problemelor”, a afirmat europarlamentarul UDMR.
Potrivit principiului subsidiarității, a explicat Winkler, este evident faptul că asigurările de sănătate sau managementul spitalelor aparțin competențelor naționale, regionale sau locale, UE urmând să elaboreze și să implementeze marile proiecte din domeniul sănătății. ”Un exemplu este acela al intervenției în situații pandemice, dar există și alte proiecte europene cum este cel al luptei împotriva cancerului sau al bolii Alzheimer. Aceste mari provocări presupun un efort cu adevărat european în domeniul cercetării medicale și al inovării. De aceea, managementul european al unor astfel de proiecte este și un exemplu de solidaritate europeană extrem de necesar”, a precizat deputatul european.
Iuliu Winkler consideră că rolul UE este foarte important și din punct de vedere al diminuării dependențelor pe care, după cum ne-a relevat pandemia, le înregistrăm față de furnizori externi. ”Lanțurile de aprovizionare europene din domeniul farmaceutic sunt în acest moment prea dependente de furnizori unici și de furnizori aflați în afara granițelor UE. De aceea, rolul Agenției Europene a Medicamentului trebuie să devină mai puternic în acest domeniu. Cu siguranță, competențele europene în domeniul sănătății creează și noi provocări în privința utilizării și accesului la datele personale care au un caracter privat. Infrastructura de servicii digitale în domeniul serviciilor de sănătate trebuie reglementată și securizată încât să fie eliminată posibilitatea oricărui abuz”, a subliniat deputatul european.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare