Actualitate

Grupare de hoţi desfiinţată de poliţiştii din Lupeni

Maximilian Gânju

Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 21 şi 34 de ani au fost reţinuţi de poliţiştii din municipiul Lupeni, după ce au dat mai multe spargeri în localitate.     

Cei patru nu erau deloc pretenţioşi şi furau tot ce se putea valorifica, fie că intrau prin efracţie în garaje ori în societăţi comerciale. „Poliţiştii din Lupeni, în urma activităţilor desfăşurate cu ocazia unei razii, i-au identificat pe Florin M., 34 de ani, Cristian M., de 23 de ani,Traian N., de 31 de ani şi Sorin I., de 21 de ani, toţi din Lupeni, cu privire la care s-a stabilit faptul că, în perioada mai 2012 – aprilie 2013, au comis un furt din locuinţă, două furturi din anexe gospodăreşti şi patru furturi din societăţi comerciale. Prin activitatea infracţională, cei patru tineri au cauzat părţilor vătămate un prejudiciu în valoare totală de 8.982 lei, din care s-a reuşit recuperarea unui procent de 35 la sută”, a declarat Voina Adriana, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Trei dintre cei patru hoţi, toţi cu antecedente şi suspecţi şi în alte lucrări penale aflate la Poliţia Lupeni, au fost duşi ieri, în faţa judecătorilor, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

One thought on “Grupare de hoţi desfiinţată de poliţiştii din Lupeni

  • Care politisti domle’ ca astia nu sant decat tentativa . Doar iau banii publici ca sa se intretina , nu sa si faca treaba . Astia patru sigur nu au dat ce trebuia . Astia nu sunt politisti , astia ei insisi sint infractori ( declaratia unui ofiter DIICOT , cand au venit si au arestat pe traficanti ) Eu personal i-am chemat pentru o agresare de minori , si ce credeti ? M-au amendat tot pe mine . Altadata a intrat in casa peste sotia mea un vecin facand scandal si speriindu-mi copii . Ca credeti ? Tot eu am luat amenda !!! Fiind-ca am sunat prin apel de urgenta si i-am chemat sa-si faca datoria . Despre comandantul care este acuma ? VAI VAI VAI !!! In lupeni polita este doar de forma . Daca suni pe telefonul lor direct , nu esti bagat in seama , iar daca esti bagat in seama . Vin si te amendeaza . De ce sa fie ei deranjati . De fapt mai nou care este datoria politistului Roman ? De ce mai vine el la LUCRU ? DACA NU FACE NIMIC ? DE CE MAI CHELTUIM BANI PUBLICI PE EI ? Doar ca sa-i protejeze pe cei care …….. ??? Asa ca lasati-o balta cu astfel de articole , ca oricum nu credem . Inca ceva . Cei pe care ziceti ca i-au arestat sant cumva saraci , sau din patura de jos ? Nu vi se pare ciudat cum de politia lupeni nu aresteaza si din cei bogati ? Sau astia au averile pe munca cinstita . Buna era securitatea comunista ca trebuia sa dai socoteala pentru fiecare leu pe care il aveai . Acum sint multi miliardari pe care daca-i intrebi de unde au banii nu pot sa-ti dea amanunte cum si-au castigat averile fiind-ca ar trebui sa de-a pe fata toate afacerile necurate pe care le-au facut . Buna treaba , PRAFUL IN OCHI !!! In ROMANIA toti sant corupti .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura