Actualitate

Grupare de escroci destructurată de poliţişti

Maximilian Gânju

La operaţiunea de prindere a escrocilor care au înşelat prin metoda ”accidentul” şi hunedoreni, au participat şi poliţişti din cadrul Biroului de Analiză a Informaţiilor Hunedoara. Oamenii legii au recuperat 18.000 de lei din prejudiciul total de peste 75.000 de lei.

Cinci suspecţi făceau parte din gruparea infracţională destructurată la Sibiu, indivizii fiind cercetaţi în prezent pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune în formă continuată. Procurorii spun că indivizii au înşelat persoane de pe raza judeţului Hunedoara, Braşov şi Sibiu.
”La începutul anului 2019, la nivelul judeţului Sibiu s-a constituit o grupare infracţională având ca scop desfăşurarea de activităţi pe linia săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prin «metoda accidentul», grupare din care s-a stabilit că fac parte inculpaţii G.C., M.M.P., C.I.S., G.L. N. şi G.V.A ., cu vârste cuprinse între 22 şi 41 de ani, dintre care doi sunt recidivişti, iar unul cu antecedente penale. Gruparea a fost constituită de numitul G.C., la scurt timp după eliberarea acestuia din penitenciar, unde executase o pedeapsă pentru fapte similare, şi a acţionat în perioada ianuarie – iunie 2019 pe raza a trei judeţe: Sibiu, Braşov şi Hunedoara, membrii grupării fiind implicaţi în comiterea a cel puţin 12 fapte de înşelăciune, prin «metoda accidentul», şi cauzând victimelor, persoane cu vârste cuprinse între 61-89 de ani, un prejudiciu total de aproximativ 75.000 de lei”, a declarat procurorul Ion Veştemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Anchetatorii mai spun că indivizii îşi contactau victimele cu ajutorul telefonului la ore înaintate, târziu în noapte. Sub pretextul că un membru al familiei a avut un accident grav soldat cu deces sau vătămări corporale, cereau bani pentru a ”rezolva” situaţia. Pentru a nu fi prinşi, escrocii cumpărau telefoane pe care le foloseau o singură dată, la comiterea unei fapte, şi cartele telefonice pe care, de asemenea, le activau şi le utilizau doar la comiterea unei fapte. Patru suspecţi au fost arestaţi preventiv de magistraţii Tribunalului Sibiu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura