Politica si administratie

Grevă la Direcţia de Sport şi Tineret

Natalia Bumbac

Vineri, 27 iulie, angajaţii Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret (DJST) Hunedoara au declanşat o grevă spontană de două ore, simultan cu toţi colegii lor de la instituţiile similare din ţară.
Nivelul scăzut al salariilor a fost motivul principal al protestului. Din declaraţia reprezentantului sindical al greviştilor de la DJST Hunedoara, doar angajaţii din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului nu au beneficiat de majorări salariale în ultima perioadă, la fel ca restul bugetarilor.
„Circa 60 la sută dintre salariaţii subordonaţi Ministerului Tineretului şi Sportului au salariul net 1.300 de lei. Nu li se recunoaşte vechimea, deşi au 30 de ani lucraţi. Dorim să avem salarii conform legii. Suntem singurii bugetari care nu am beneficiat de majorări sau indexări salariale similare celor care s-au făcut pentru bugetarii din alte sectoare”, a declarat Emilia Bulz, lider de grup în Sindicatul Naţional Sport şi Tineret. Angajaţii direcţiilor de sport şi tineret au adresat o petiţie cu revendicările pe care le au şi, aşteaptă un răspuns din partea ministerului. În cazul în care doleanţele nu le vor fi rezolvate, acţiunile de protest vor continua, a precizat Emilia Bulz. La DJST Hunedoara activează 13 angajaţi, dintre care 50 la sută au salariul minim pe economie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura