Comunitate

Grădinița „Episcop Gurie Georgiu” va funcționa din toamnă la Deva

În Episcopia Devei se apropie de finalizare lucrările la un proiect de suflet al vrednicului de pomenire Episcop Gurie: o grădiniță modernă, cu o capacitate de 80 de locuri, care îi va purta numele în semn de omagiu. Preasfințitul Părinte Nestor este aproape zilnic prezent pe șantier pen­tru a supraveghea ultimele finisaje, anunță Episcopia Devei și Hunedoarei.

Nu este o unitate standard
Grădinița a fost înființată la inițiativa Preasfințitului Părinte Gurie, după ce s-a constatat o lipsă acută de locuri în grădinițele deja existente. Construcția a început cu peste doi ani în urmă, fiindu-i încredințată actualului arhipăstor, Preasfințitului Părinte Nestor, pe atunci Episcop-vicar eparhial. Proiectul este acum în stadiul de finisare și mobilare, a explicat Părintele Gabriel Miricescu, purtătorul de cuvânt el eparhiei. „Între timp, ne ocupăm de autorizarea gră­di­niței, care este un demers laborios”, a precizat el. „Dorința noastră este să fie o grădiniță de excelență, cu program pre­lungit și cu multe activități extra-curriculare, care să-i motiveze pe părinți să-și înscrie copiii”, a mai declarat Părintele Gabriel Miricescu. Clădirea, situată la aproximativ un kilometru distanță de Centrul Eparhial Deva, nu este una standard pentru o unitate școlară, având o arhitectură mai spe­cială.
Preasfințitul Părinte Nestor este zilnic pe șantier, pentru a supraveghea desfășurarea lucrărilor și a lua deciziile necesare: discută cu constructorii și cu designerii și stabilește ce mai este necesar, împlinind astfel dorința de suflet a predecesorului său în scaunul eparhial.
„Astfel, realizarea grădiniței con­sti­tuie o frumoasă legătură între cei doi ierarhi”, a mai declarat reprezentantul episcopiei.
La nivel eparhial sunt în desfășurare și alte proiecte, printre care lucrările la Așe­zământul „Părintele Arsenie Boca” din Deva (format din mănăstire, centru pen­tru vârstnici, cămin de îngrijiri pa­lia­tive și o unitate de învățământ liceal) și în­ființarea mai multor centre pentru ti­ne­ret după modelul Orthocaffé din Deva.
Episcopia Devei și Hunedoarei este cea mai tânără eparhie din țară, îm­pli­nind, la sfârșitul anului trecut, 12 ani de existență.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura