Goebbels
Voi exagera în scop didactic.
În 1933, ministru al propagandei celui de-al treilea Rech a devenit dr. Joseph Goebbels. În opinia mea, care nu este deloc singulară, Goebbels a rafinat la maximum ştiinţa manipulării maselor. Să nu uităm contextul – Europa ieşea sleită dintr-o criză economică, pe care Germania o parcurgea încă din 1919, când pierduse primul război mondial. Peste sărăcie s-au suprapus frustrarea determinată de pierderea Alsaciei şi Lorenei, plus interdicţiile impuse economiei germane de către puterile învingătoare. Abilul dr. Goebbels s-a priceput de minune să îndrepte furia populaţiei spre cauzele externe (categoric reale, chiar dacă parţial justificate) ale sărăciei, iar în planul soluţiilor, a dat de înţeles care era varianta (unică!) acceptabilă – naţional-socialismul. Manipulată cu dexteritate, opinia publică a devenit favorabilă populismului deşănţat practicat de Hitler şi acoliţii săi. Rezultatele propagandei goebbelsiene şi-au arătat roadele – o lume întreagă a fost târâtă în război, război din care Germania a ieşit distrusă. În demenţa lor, Goebbels şi nevastă-sa şi-au ucis cei cinci copii, după care s-au sinucis.
Interzicerea dreptului la opinie a intrat în recuzita statelor totalitare sau cel puţin, cu porniri spre… Un exemplu, de data aceasta din istoria noastră. În 1937, imediat după venirea la putere a guvernului de extremă dreaptă Goga – Cuza, una dintre primele măsuri luate a fost interzicerea presei democratice.
Exemplele nu sunt alese întâmplător. Ele fac dovada că orice stat aflat în criză, economică, politică, de ambele feluri, poate aluneca spre populism (fază primară), mai apoi spre autoritarism, iar tendinţa de cenzură, mascată mai mult sau mai puţin abil, însoţeşte acest derapaj. Prea puţin înclinată spre subtile analize de context, populaţia majoritară, preocupată de supravieţuire, îşi varsă degrabă frustrările spre duşmanul inventat. Normele morale şi tehnice reglementate de CNA, spre exemplu, pot glisa pe nesimţite spre interdicţii legate de conţinutul informaţiei, ceea ce echivalează cu un atentat la libertatea de expresie. În ceea ce mă priveşte, prefer derapajele presei, unor reguli care să permită punerea pumnului în gură.
Iar ideile d-lui Silviu Prigoană, cel atât de prolific în ultima perioadă, nu mi se par chiar de bun augur pentru o Românie în degringoladă.
ei da, dar Prigoana nu e doctor!si apoi la cit de prost inteleasa a fost la noi libertatea presei! sa fim seriosi unde in Europa personaje ca Vintu sau Diaconescu isi puteau permite astfel de afaceri media cind locul lor era mai pe linga lumea interlopa si a delicventilor, nicidecum in presa!stiti cumva in Polonia vreun fost turnator la secu ca a devenit patron de trust media! ca sa nu merg mai spre vest si sa ajung la Germania!
din fericire pentru noi, Prigoana nu este dr Goebbles!si din nefericire pentru noi, presa romaneasca a devenit tot mai mult o tirfulita uneori bine platita, alteori sedusa si abandonata…
in sfirsit ati pus degetul rana, si ati sesizat clar catre ce ne indreptam. din pacate putini romani sunt in stare sa sesizeze acest lucru.
Nu sint de acord cu punerea pumnului in gura presei. Avind insa in vedere ca activitatea Clubului Roman de Presa este inexistenta la nivelul respectarii codului deontologic al ziaristului pun intrebarea: daca autoreglementarea nu este posibila cine ar trebui sa asigure respectarea deontologiei profesionale?
Realitatea si Antenele manipuleaza informatia, B1, OTV si Taraf(!) manipuleaza, cine mai ofera informatie bruta, neprelucrata? Cum poate privitorul sa isi formeze opinia daca este manipulat zilnic?
In cel de-al treilea Reich aveam un singur minister al propagandei, in Romania zilelor noastre avem mai multe. Goebbels ar fi fost invidios.
PS Bineinteles, de atitea Vinturi, nu mai incape o stire despre (de exemplu) viitoarea lansare a rachetei „Helen 2”, prima racheta spatiala romaneasca. Mai exista oameni in Romania care gindesc, tac si fac, nu doar se plimba intre studiouri.