Gimnastica distractivă a fost „dragoste la prima vedere”

24 februarie 2015 | 1 Comentariu | Publicat in: Sport

11 x 1 fun gym 1Ciprian Marinuţ

Aproximativ 60 de copii au răspuns provocării lansate de antrenorii secţiilor de gimnastică şi gimnastică aerobică de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva şi au participat la „Fun Gym”, eveniment al „îndrăgostiţilor de mişcare”. Entuziasmul şi adrenalina scoase la suprafaţă prin jocuri de mişcare, trasee aplicative şi dans i-au cucerit pe copii, iar principala întrebarea acestora la finalul acţiunii a fost „când mai venim data viitoare?”.

Distracţie, transpiraţie şi…
Timp de două ore, performanţa a fost înlocuită cu distracţia prin mişcare, sâmbătă, 21 februarie, într-una dintre sălile de pregătire a gimnastelor de la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva. În cadrul evenimentului „Fun Gym”, antrenorii şcolii de gimnastică i-au invitat pe copiii cu vârste între cinci şi opt ani de la grădiniţele şi şcolile din Deva să se relaxeze în mod activ prin participarea la jocuri şi activităţi sportive de intensitate redusă. Exerciţiile, jocurile, traseele aplicative şi momentele de dans propuse de specialiştii gimnasticii i-au cucerit pe copii, care s-au distrat de minune. Impresia generală a fost că întâlnirea copiilor cu sportul a fost un fel de „dragoste la prima vedere”. „Aşa bine m-am distrat, că am transpirat”, a spus un băieţel. „Îmi place să fac sport, pentru că e amuzant”, a completat o fetiţă. „Îmi place gimnastica la nebunie şi vreau să mai vin şi altădată”, a adăugat o altă participantă de nici şase ani. „Este o acţiune reuşită, pe care am putea să o denumim ca fiind a îndrăgostiţilor de mişcare”, a concluzionat Adrian Liga, directorul CNS „Cetate” Deva.

…poate, performanţă
Interesul părinţilor care şi-au adus copiii la sală şi reacţia extraordinar de pozitivă a celor mici i-au determinat pe antrenorii de la CNS „Cetate” să considere că şi-au atins obiectivul de a promova mişcarea şi a cultiva gustul pentru sport în beneficiul sănătăţii, după  modelul occidental. „Cred că evenimentul iniţiat de noi s-a bucurat de succes, întrucât aproximativ 60 de copii au răspuns prezent la invitaţia noastră şi s-au simţit foarte bine la noi. Cei mici au fost foarte receptivi la jocurile, exerciţiile, dansurile şi traseele aplicative propuse de noi. Principala lor întrebare a fost când se va mai organiza un astfel de eveniment. Din perspectiva noastră ca antrenori, interesul lor ne-a bucurat, pentru că prin astfel de acţiuni dedicate sportului de masă putem, eventual, depista şi copii talentaţi care pot porni pe calea performanţei”, a spus multipla campioană Gina Gogean, una dintre antrenoarele implicate în organizarea evenimentului. Gina a precizat că antrenorii de la CNS „Cetate” Deva intenţionează să repete acest gen de acţiuni la interval de două săptămâni sau măcar lunar.

Comentarii (1)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Dana Buchler spune:

    good

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Postul, pro şi contra

Ştiţi ce mult înseamnă postul pentru corpul nostru? În urma studiilor s-a constatat că postul reuşeşte să inducă regenerarea întregului...

Cum va fi vremea, până în 8 martie?

   Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 23 februarie...

Poate fi salvat CEH?

Ministrul Energiei, Andrei Gerea (foto), a declarat, ieri, că statul încearcă să salveze de la faliment complexurile energetice Oltenia şi...

Închide