ComunitatePolitica si administratie

Ghelari, în 2023

Magdalena Șerban

Încovoiați de corvoada utilităților care au devenit extrem de cos­ti­si­toare mai ales în perioada iernii, dar și de greutatea traiului de zi cu zi, ro­mânii se așteaptă ca măcar aleșii lo­cali să nu mai pună presiune pe umerii lor. Unii au înțeles asta, dar alții au zis pas. La Ghelari, con­du­cerea publică e de partea comu­ni­tății. Așa că a decis să nu majoreze dă­rile pentru 2023.

 

Banii se câștigă de la UE

„Am aplicat indicele de la rata in­flației, dar nimic mai mult. Nu am mărit valorile. Doar am pus în practică legea. Deja taxele se pot achita, iar cetățenii trebuie să știe că beneficiază de bo­nificația de 10 la sută dacă se în­cadrează cu plata până la 31 martie. Fie se deplasează la sediul nostru și plătesc în numerar, fie prin virament bancar, prin Trezorerie. Acum imple­mentăm și o aplicație online ce va fi pusă în funcțiune până la jumătatea anului curent. Unii poate se află la distanță și nu cum să vină doar pentru a-și onora aceste obligații bănești, iar alții pur și simplu vor ca din câteva click-uri să rezolve problema. Adică simplu și lejer. Avem și cazuri mai puțin plăcute când lumea cam ignoră înștiințările și somațiile trimise pentru neplată, așa că am pus câteva popriri pe conturi și, izolat, am ajuns chiar la muncă în folosul comunității. Acolo unde nu se poate, nu avem de ales. E vorba de cadrul legislativ”, a precizat Iancu Emerson Toma (foto), pri­marul din Ghelari. Edilul a mai spus că de la 2023, aș­teptările vin din zona in­ves­ti­țională, proiectele câștigate nu de­­mult urmând să ia calea materia­lizării. „Avem deja cifrele bugetare alocate, deci știm exact cum stăm cu finanțele în acest an. Acum lu­crăm la drămuirea lor pe ca­pitole. Cert e că bugetul, per an­sam­blu, e puțin mai mare com­pa­rativ cu cel din 2022. Sunt chel­tuieli neeligibile ce trebuie sus­ți­nute în cadrul programelor câști­gate pe filieră guvernamentală și euro­pea­nă și totodată avem de aco­pe­rit și cotele de cofinanțare. Așa că e mare nevoie de bani. Dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu. Am câștigat in­vestiții mari pentru comunitate. Spe­răm să fim la fel de bine po­zi­țio­nați și în cazul viitoa­relor axe. Există destule obiective în perspectiva noastră administrativă. Dar toate la timpul lor”, a punctat alesul local.­

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura