Actualitate

Ghelari: Au stație de încărcare electrică și vor și mașină, cu bani de la mediu. Așteaptă microbuzul școlar nou, tot electric

Magdalena Șerban

Primarii știu că dacă nu se aliniază vremurilor moderne, oferind facilități nu doar comunităților pe care le con­duc, ci și vizitatorilor, meleagurile nu le vor fi călcate prea des de lume nouă. La Ghelari, frumusețea zonei nu e suficientă, ci e nevoie de o continuă dezvoltare. Așa că a venit timpul să se treacă la un viitor mai ver­de.

Fonduri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi
„Vrem să ne încercăm norocul pentru a so­li­cita finanțare prin Ad­mi­nis­trația Fondului de Mediu (AFM) în vederea achi­ziționării unei mașini elec­trice. Potrivit programului, primăriile beneficiază de vouchere în valoare de câte 120.000 de lei pentru achi­ziția mașinilor nepoluante și efi­ci­ente din punct de vedere energetic. Avem deja adusă o stație de încărcare electrică ce urmează să fie montată în satul prin­cipal (a fost cumpărată cu forțe proprii), cel mai probabil în preaj­ma primăriei. Am cerut de la județ să fim incluși pe lista celor care vor primi un microbuz școlar electric (capacitate de 16+1 locuri), așa că dacă va ajunge la noi în această iarnă sau la primăvară, numai bine că avem stație pentru a-l încărca. Momentan, avem unul pe mo­torină și altul e de împrumut, luat pri­e­tenește. Nu asta e soluția. Știți că au fost mari probleme când a început școala, noi cu o singură mașină nere­u­șind să cu­prin­dem atât localitățile apar­ținătoare, cât și drumul spre și dinspre Hunedoara, așa încât să respectăm orarul copiilor pentru a nu întârzia la cursuri. Ideea este că nu sunt mofturi, ci necesități reale ce trebuie rezolvate”, a afirmat primarul din Ghelari, Iancu Emerson Toma (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura