Politica si administratie

Gânduri bune, la început de 2022

În aproximativ două săptămâni, vom începe o nouă sesiune de activitate în Parlamentul României, pe care mi-o doresc cel puțin la fel de intensă ca cea incheiată în anul 2021, susținută în permanență de vocea și implicarea directăa românilor.
După doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, perioadă care s-a dovedit extrem de dificilă, considerată astfel de noi toți, pășim cu încredere către ceea ce, sper eu, că vom numi succes legislativ. Partenerii noștri direcți rămân elevii, studenții, și fiecare cetă­țean care își dorește mai bine pentru țară.
Am speranța că noul an aduce cu sine și finalul unei etape tulburi, cea în care pan­de­mia și-a pus amprenta substanțial în toate do­meniile de activitate: educație, sănătate și așa mai departe, dar și una în care politicul a semânat mai multă vulnerabilitate și nesigu­ranță în societate, decât echilibru așa cum ar trebui să fie.
Începând din decembrie 2021, avem un nou Guvern. În anul 2022, nu mai poate fi vor­ba de o lipsă a majorității în Parlament, astfel că, îmi doresc o colaborare matură și o im­plicare activă a reprezentanților Guvernului, încât românii să simtă că într-adevăr sunt doriți acasă, în România.
În ceea ce privește activitatea mea ca de­putat, voi continua să susțin ca și până acum acele proiecte de lege care răspund punctual nevoilor și dorințelor tuturor românilor și să invit, ori de câte ori am ocazia, la masa dia­logului, atât pe cetățeni cât și pe colegi, sau guvernanți. Dezbaterea și dialogul rămân ele­mente cheie în creionarea proiectelor de lege semnificative pentru țară, pe care le voi folosi mereu în activitatea mea. În acest sens, vreau să fac cunoscut faptul că și în aceasta primă sesiune ordinară care începe acum, în luna februarie, aștept cu interes pro­puneri pentru eventuale modificări legis­la­tive, la adresa: [email protected].
Doresc tuturor un An Nou cu inspirație, înțelepciune, și realizări!

Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura