Sport

Futsal: West Deva- Ceahlăul Piatra Neamţ 6-1

Nicolae Gavrea

Partida a contat pentru etapa cu numărul 17 din campionatul regulat al ligii secunde, cu două echipe aflate la mijlocul clasamentului. West Deva se afla înainte de acest joc pe locul opt, cu emoţii în sensul în care orice punct pierdut ar fi dus formaţia din Deva în zona nisipurilor mişcătoare.

Aşadar, cu întreg lotul valid, West Deva a trecut la atac încă din primul minut, şi a dominat în cea mai mare parte această întâlnire. Cu portarul Florin Gheorghe în formă maximă (fără gol primit în ultimele două etape), echipa gazdă a jucat altceva decât ne-a obişnuit până acum şi a avut câteva ocazii care prevesteau un meci de calitate. Au ratat Alin Paul şi Bogdan Ciobanu iar Marian Gavrilă a fost foarte aproape de deschiderea scorului, în primele 10 minute ale partidei.
Alin Paul a fost cel care a deschis scorul, în minutul 10, după o combinaţie cu Bogdan Ciobanu, iar mingea trimisă de la 7 m a intrat cu încetinitorul în poarta celor de la Ceahlăul. A fost momentul în care gazdele au preluat total controlul din teren. Presiunea devenilor a fost bine gândită şi în minutul 12 a dus la imposibilitatea celor din Moldova, de a ieşi din jumătatea proprie, ba mai mult, Radu Dumitru, la un atac devean respinge balonul… în propria poartă stabilind şi rezultatul cu care s-a intrat la vestiare după prima repriză, 2-0 pentru deveni.
Partea secundă a fost la discreţia devenilor care au înscris gol după gol, prefaţând o victorie clară şi de necontestat. Alin Paul a fost cel care a reuşit în această întâlnire un hatrick, cu alte două goluri înscrise ca la carte. În minutul 32 am urmărit un nou schimb de pase între Ciobanu şi Paul, ultimul expediind balonul în poarta adversă, iar un minut mai târziu acelaşi Alin Paul îl execută sec pe portarul oaspeţilor cu un şut din voleu. Tabela de scor a arătat 4-0 pentru West Deva, dar gazdele şi-au continuat atacurile la poarta Ceahlăului. Oaspeţii au profitat de o greşeală a apărării devene şi au redus din diferenţă prin golul înscris în minutul 35 de către Apostoaie, dar finalul de joc le-a aparţinut tot gazdelor, care vor mai înscrie de două ori prin Bogdan Ciobanu, servit excelent de către colegii lui. Scor final 6-1 pentru West Deva, care cu un total de 23 de puncte, rămâne pe locul opt şi scapă pentru moment de emoţiile zonei fierbinţi a clasamentului. În etapa următoare, West Deva va juca pe 15 aprilie acasă cu ocupanta locului secund în ligă, Luceafărul Buzău.
West Deva: Fl. Gheorghe, Gavrilă, Petru Voica, Ciobanu, Mateescu, Kelemen, Siklodi, Moldovan, A. Paul, Hordea, Vişan, antrenor Petru Voica.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura