Sport

FUTSAL. Una caldă, una rece pentru echipele din Deva

În prima ligă de fotbal în sală au fost programate duminică două partide în cadrul etapei cu numărul 18, ultima din sezonul regulat. Ambele formații din municipiul Deva au disputat jocuri importante pentru stabilirea pozițiilor în clasament.

Pe locul al treilea
CSM Deva a dispus, conform aș­tep­tărilor, de formația CS Luceafărul Buzău cu scorul de 9-0, după ce devenii au condus la pauză cu scorul de 3-0. Au mar­cat pentru echipa deveană, Savio (min. 10 și 23 ), Dobre (min. 11, 15 și 35), Grosu (min. 25), Gavrilă (min. 28), Cr. Matei (min. 33), Simic (min. 34). Cu acest rezultat, CSM Deva totalizează 39 de puncte din 18 partide disputate și se menține pe locul al treilea în cla­sa­mentul primei ligi, după United Galați și CFR Timișoara și înaintea celor de la Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, ultimii cu 31 de puncte.

Riscă retrogradarea
Cea de a doua formație din Deva, echipa ACS West, a pierdut destul de ușor în deplasare pe terenul ultimei clasate, ACS Șoimii Simand, gazdele impunându-se cu 6-2, la pauză scorul fiind 3-0 pentru arădeni.
La finalul celor 18 etape, ACS West Deva se află pe penultimul loc în cla­sament, cu doar 9 puncte acumulate și riscă o retrogradare în eșalonul inferior.
Pentru CSM Deva urmează o altă partidă importantă, în Cupa României, joc în deplasare la Timișoara, pe terenul formației CFR Timișoara, echipa la care an­trenor este fostul internațional Robert Lupu, cel care a declarat că e­chipa sa își dorește o calificare în finala din acest an a competiției.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura