Sport

FUTSAL. Municipiul Deva are două echipe în Final Four-ul Cupei României

Sala Sporturilor din Timișoara a găz­duit luni seara cea de a treia partidă din optimile Cupei Românie la fotbal în sală, în care s-au întâlnit CFR Timișoara, locul trei, și vicecam­pi­oa­na României, Autobergamo Deva.

Au controlat jocul
Așteptată cu mult interes, partida a fost echilibrată și, la pauză, scorul a fost egal, 0-0. După reluarea jocului, sportivii de la Autobergamo au reușit să controleze jocul și să înscrie prin Cristian Matei (min.36). Gazdele au re­plicat și au restabilit egalitatea relativ repede, în minutul 38, prin Nastai. Autobergamo și-a etalat experiența și, grație celor doi frați Florin și Cristi Materi, au reușit să se apropie de cali­fi­carea în Final Four, pe finalul partidei, cu câteva ocazii care au prefațat golul victoriei. A înscris pentru prezența în semifinala competiției, chiar antre­no­rul jucător al echipei devene, Florin Matei. Prin calificarea formației Autobergamo în careul de ași din Cupa României, mu­nicipiul Deva are din nou ambele echipe din oraș participante în penulti­mul act al competiției.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura