Sport

FUTSAL. Autobergamo pornește în noul sezon cu un buget de austeritate

Autobergamo Deva pregătește cel de-al 10-lea sezon la rând în prima ligă de fotbal în sală. Hunedorenii au reluat antrenamentele zilele trecute, într-o variantă în care se regăsesc doar jucători români și în care media de vârstă este ridicată doar de frații Cristian și Robert Matei. În rest, lotul alb-vișiniu va fi compus, în mare, doar din jucători tineri, iar banca tehnică va arăta diferit în noua stagiune.

A decontat mai puțin
Totul, după ce bugetul echipei va fi unul considerabil mai mic, în ideea în care susținerea primită (și) din partea administrației locale nu va fi la fel de consistentă cum se așteptase inițial. Chiar și așa, devenii țintesc partea su­perioară a ierarhiei și caută să propună câteva nume de viitor interesante futsalului românesc. Mai mulți jucători cu care Deva s-a luptat la titlu sezonul trecut au plecat de sub cetate, iar pre­ședintele grupării devene, Dorin Popa, a declarat: „Am regândit strategia pentru noul sezon, deoarece am avut un buget mărit dar la decontare acesta a fost limitat. Ni s-a promis ceva și am primit cu totul altceva”.
Oficialul devenilor admite că sezonul acesta, cel puțin până în iarnă, va merge pe o variantă „low-cost” a echipei, cu chel­tuieli mult reduse, clubul devean renunțând la chirii, la bilete, la mese, care nu mai sunt decontate, totul pen­tru economii. Pe banca tehnică va sta Adrian Moț, care va fi ajutat și de Robert Matei, după ce Cosmin Gherman a renunțat la colaborarea cu gruparea deveană.
Sezonul de fotbal în sală debutează pe 31 august cu Supercupa României, partidă în care vor sta față în față United Galați și Autobergamo Deva, adică exact echipele care s-au luptat direct pen­tru toate trofeele interne sezonul trecut.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura