Futsal: Autobergamo mai are puţine speranţe la titlu

7 aprilie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

Autobergamo Deva a pierdut sâmbătă seara, cu 2-1, partida disputată în deplasare la United Galaţi, meciul fiind decisiv pentru calificarea în finala Ligii I de futsal.

Deşi a dominat jocul în prima repriză, devenii nu au reuşit să înscrie decât abia în min.18. Pănă atunci Obadă, l-a încercat cu un şut sănătos pe portarul gazdelor Wellington, dar mingea s-a dus în bara laterală. Acelaşi portar a mai scos un şut al lui Obadă şi apoi a reţinut, în doi timpi, o execuţie în forţă a lui Noe. De altfel, portarul lui United a fost cel mai bun jucător de pe teren.
Primul gol s-a înscris în minutul 10 şi, conform cursului jocului, devenii au deschis scorul prin Toni, care a reluat în plasă, din doi metri, o centrare excelentă a lui Andre.
United a repus mingea în joc şi, după mai multe pase, Stoica a deviat mingea în plasa porţii lui Toniţă şi a egalat situaţia de pe tabela de scor. Repriza s-a încheiat cu alte acţiuni ale devenilor, dar rezultatul a rămas neschimbat.
În min. 25, gazdele trec în avantaj, tot după o fază norocoasă, Kaillon deviind fericit pentru gălăţeni în poarta Devei un şut al lui Stoica. Din minutul 36 devenii au scos portarul, dar chiar cu multele ocazii avute, nu au reuşit să egaleze, fiind învinşi la limită.
Pentru a se califica în finală, Autobergamo Deva are nevoie de mult noroc, pe care nu l-a avut la Galaţi, în sensul că, în ultimele două jocuri, United, care are acum 9 puncte, să obţină cel mult un rezultat de egalitate, în meciul din etapa viitoare, de acasă, lucru mai greu de crezut că se va şi întâmpla, cu FK Odorheiu Secuiesc, iar Deva, cu 4 puncte, să le câştige pe ambele.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gimnasta Denisa Golgotă are şanse la medaliile europene

În perioada 10 - 14 aprilie, oraşul polonez Szczecin este gazda celei de-a opta ediţii a Campionatelor Europene individuale de...

Guvernul a luat măsuri pentru creşterea accesului cetăţenilor la resursele de gaze naturale

Executivul a aprobat, în şedinţa din 3 aprilie 2019, Hotărârea de Guvern pentru stabilirea cadrului general privind regimul juridic al...

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a aflat vineri la Deva, împreună cu candidaţi pentru Parlamentul European. Rareş Bogdan: Românii nu susţin hoţia!

Vineri, fostul jurnalist Rareş Bogdan, în prezent candidatul numărul 1 pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, s-a...

Închide