Sport

Futsal. Autobergamo, lider după două etape

Nicolae Gavrea

Autobergamo Deva a debutat în noul sezon competiţional aşa cum era de aşteptat cu o victorie, echipa deveană învingând duminică seară la Sala Sporturilor pe CFF Clujana Cluj Napoca cu 10 – 1(4-1).

Menţionăm că înaintea partidei a avut loc prezentarea oficială a lotului cu care clubul din Deva porneşte în noul sezon 2019 – 2020 şi va participa în actualul campionat al ligii naţionale, un campionat subţire ca şi număr de echipe, doar şapte formaţii fiind înscrise în competiţie şi apoi premierea lui Andre Sasse, noul căpitan al echipei devene, pentru titlul de golgheter cucerit la ediţia precedentă a Ligii 1 de futsal. Trofeul i-a fost înmânat tânărului jucător devean de Florin Oancea, primarul municipiului.
Revenind la primul joc din actualul campionat al devenilor, trebuie să spunem că adversarul nu a fost unul deosebit de puternic, iar jocul a fost la discreţia celor de la Autobergamo, care au dominat în totalitate această întâlnire. Oaspeţii au venit la meci cu nouă jucători, dintre care doi portari, fără antrenor şi fără delegat (pe foaia oficială a fost trecut portarul Raul Filimon) şi au fost o victimă sigură.
Andre Sasse a deschis scorul în minutul doi cu un şut la vinclu, iar spectacolul promis publicului din tribune a fost lansat. În minutele care au urmat Ribeiro şi Sasse ar fi putut majora avantajul pentru formaţia gazdă, dar s-au precipitat la finalizare. Oaspeţii au prins curaj şi au egalat în min. 5, prin Cioban, care împotriva cursului jocului a trimis un şut pe jos de la 10 metri şi scorul a devenit 1 – 1.
Toader şi Sasse ratează pe rând desprinderea pe tabelă, pentru ca apoi gazdele să înscrie trei goluri în patru minute pentru Autobergamo: Ribeiro – deviere spectaculoasă cu călcâiul, după o pasă a lui Sasse, Toader – după ce Sasse a şutat balonul în bară şi Gavrilă – la capătul unui un-doi cu acelaşi Sasse, au dus scorul la un 4 – 1, spre deliciul spectatorilor, circa 600 prezenţi la acest început de campionat.
Finalul de repriză a fost marcat de evoluţia bună a portarului clujean Filimon, care a avut câteva intervenţii salvatoare pentru echipa sa şi posibilitatea de a marca a lui Ribeiro, care a trimis mingea sub bara transversală, dar acesta nu a intrat în poartă, astfel că la pauză scorul a fost 4-1 pentru deveni.
În partea a doua a întâlnirii gazdele au controlat partida la fel ca şi în prima repriză, Sasse a marcat pentru 5 – 1 după o lovitură de colţ executată de Toader, pentru ca apoi Branea (ultima achiziţie a devenilor) şi Sasse să înscrie fiecare câte două goluri, scorul devenind 9 – 1 pentru gazde. Ribeiro a fost cel care a stabilit scorul final 10-1 în min.38, scor cu care Autobergamo se situează pe primul loc al clasamentului provizoriu, depăşind la golaveraj pe Imperial Wet Miercurea Ciuc şi United Galaţi, toate cu câte trei puncte.
Au marcat: Sasse (2, 23, 30, 30), Ribeiro (13, 38), Branea (29, 30), Toader (14), Gavrilă (16), respectiv Cioban (5).
La finalul acestei partide, preşedintele clubului devean, Doru Popa, s-a declarat oarecum mulţumit de evoluţia jucătorilor care au evoluat în echipă şi a spus: „Am câştigat la scor acest meci, dar am întâlnit un adversar modest, iar evoluţia unor jucători, de la care am pretenţii mai mari, m-a dezamăgit. Vom întâlni adversari tari, primul fiind Informatica Timişoara, în etapa viitoare, iar cu o astfel de atitudine în teren nu cred că avem şanse. Avem o echipă tânără, dar cine doreşte să joace la Autobergamo trebuie să demonstreze în teren acest lucru. Obiectivul nostru este clasarea în primele patru la finele sezonului regulat şi, implicit, accederea în play-off“.
Autobergamo Deva: Iancu, Şerban – Pieptea, Fernandez, Sasse, Ribeiro, Gavrilă, Toader, Vesa, Grosu, Kovacs, Mallouk, Branea, Anton. Antrenor – Adrian Moţ

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura