Fotbalul se joacă fără spectatori şi în perioada următoare

20 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (foto), a transmis, printr-un mesaj pe un site de socializare, că stadioanele vor rămâne închise pentru public, subliniind faptul că rămâne ferm în această privinţă având în vedere numărul în creştere al cazurilor de Covid-19.

„În ziua cu un record de cazuri de infectări pentru România, cu o întreagă echipă de fotbal afectată (n.r. – FC Dinamo), prezenţa publicului pe stadioane este ultimul subiect pe care îl putem discuta. Sportul are nevoie de spectatori, dar stadioanele vor rămâne închise pentru public câtă vreme există un pericol major pentru siguranţa oamenilor. Suntem fermi în această privinţă. Nu putem să ne jucăm cu sănătatea publică“, a afirmat Stroe pe contul personal de Facebook.
„Îi rog pe toţi, indiferent de funcţie, de poziţia pe care o au, să fie responsabili şi să nu mai lanseze asemenea scenarii fără temei. Încă putem câştiga această luptă, putem limita răspândirea virusului printr-un efort comun, în sport şi în întreaga societate“, a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.
De la reluarea campionatului Ligii I la fotbal, au fost confirmate mai multe cazuri de infectare cu Covid-19 la angajaţii cluburilor FC Dinamo, FC Botoşani şi CFR Cluj, ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor trei formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, în Liga a II-a au fost depistate cazuri pozitive la cluburile Concordia Chiajna, Petrolul Ploieşti şi FC Argeş.
În rândul arbitrilor, în lotul pentru primele două eşaloane, au fost depistate patru cazuri, persoanele în cauză fiind oprite de la delegări de Federaţia Română de Fotbal.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
REPERE MEDICALE. Vitamina D

Vitamina D este produsă de organism în mod natural prin expunerea la soare. Aportul de vitamină D se face şi...

Sunt şanse tot mai mari ca Termocentrala Mintia să fie preluată de Primăria Deva: Primarul vrea, sindicatele sunt de acord

Se tot vorbeşte în această perioadă de preluarea Termocentralei Mintia. Lucrurile nu sunt clare, însă primarul Devei, Florin Oancea, a...

Record de testări COVID-19 la spitalul din municipiul Hunedoara

Spitalul din municipiul Hunedoara este singurul unde pot fi efectuate teste pentru coronavirus la cerere. Tocmai de aceea, în perioada...

Închide