Fotbal, Liga a V-a: Etapă cu o ploaie de goluri

22 mai 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Sport

Nicolae Gavrea

La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat meciurile din etapa a XXIII-a, în care liderul Măgura Pui a stat. A fost o etapă în care s-au marcat multe goluri.

Formaţia de pe locul secund în clasamentul ligii judeţene, Zarandul Crişcior, a câştigat derbiul Ţării Moţilor, obţinând o victorie cu 4-0 pe terenul celor de la Ponorul Vaţa. Golurile echipei din Crişcior au fost înscrise de către Mihai Raţ (minutul 5 şi apoi după pauză în minutul 57), Mihai Vurdea (minutul 66) şi rezerva Olimpiu Bratima (minutul 75), la prima sa atingere a balonului, după intrarea pe teren. De menţionat eliminarea lui Milu Lay (minutul 86) de la echipa vizitatoare. Cu această victorie Zarandul Crişcior îşi consolidează poziţia secundă, totalizând 44 de puncte şi practic mai are nevoie de o victorie pentru a termina campionatul pe locul secund. Ponorul Vaţa rămâne acum pe locul şapte cu 28 de puncte.
Cealaltă echipă din Crişcior, Metalul, a urcat pe podiumul de premiere şi ocupă acum locul al treilea, cu un total de 35 de puncte, după ce a învins, în derbiul etapei, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, pe CS Ghelari, echipă care, după acest eşec, a coborât în clasament pe poziţia a şasea. Gazdele de la Metalul Crişcior au reuşit deschiderea scorului, prin Andrei Rostaş (minutul 43) şi până la pauză, a mai înscris Andrei Mihăiescu (minutul 45). Echipa din Crişcior şi-a mărit avantajul prin golurile marcate de Andrei Rostaş (minutul 57 şi 90) şi Andrei Duma-portarul gazdelor, (minutul 87) din lovitură de pedeapsă, iar oaspeţii au reuşit golul de onoare, prin Andrei Radu (minutul 89).
Unirea General Berthelot a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 4-3, de Sargeţia Bretea Română. Gazdele au deschis scorul, prin Claudiu Urs (minutul 7), dar oaspeţii au revenit şi au înscris prin Călin Hăzulea (minutele 18 şi 25) şi Eduard Căldăruşe (minutul 42). În repriza secundă, echipa din Bretea Română şi-a mărit avantajul prin golul înscris de Dănilă Miclăuş (minutul 53) iar gazdele au redus din handicap prin Adrian Kaizer (minutul 67), şi Mircea Martinescu (minutul 90).
CS Comunal Ilia s-a impus în faţa formaţiei Victoria Dobra pe terenul acesteia, cu scorul de 4-0. Golurile au fost înscrise de Nicolae Moga (minutele 23 şi 27), Daniel Danc (minutul 35) şi Alin Gabor (minutul 68).

Rezultatele etapei
Ponorul Vaţa- AS Zarandul Crişcior 0-4
AS Victoria Dobra- CS Comunal Ilia 0-4
AS Foresta – ACS Agrocompany Băcia 9-1
AS Santos Boz – AS Săntămăria Orlea 2-4
AS Unirea Gen Berthelot- AS Sargeţia Bretea 3-4
AS Metalul Criscior- CS Ghelari 5-1
AS Măgura Pui a stat

Etapa următoare:
CS Comunal Ilia- AS Ponorul Vaţa
ACS Agrocompany- AS Victoria Dobra
AS Săntămăria Orlea- AS Foresta
AS Sargeţia- AS Santos Boz
CS Ghelari- AS Unirea Gen Berthelot
AS Măgura Pui- AS Metalul Crişcior
AS Zarandul Crişcior stă

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Anunt Finante

Ştiinţa Petroşani a încheiat pe locul cinci

Ştiinţa Petroşani a terminat sezonul regulat din Divizia Naţională de Rugby pe locul cinci, pentru prima dată în ultimii cinci...

Proiect european pentru elevii de la CNS Cetate Deva

Un număr de opt elevi sportivi de la CNS Cetate Deva vor participa la un stagiu de mobilitate care se...

Închide