Sport

FOTBAL Liga a IV-a. Discuții pozitive pentru reluarea campionatului

Conducerea Asociației Județene de Fotbal Hunedoara a avut  luni după amiază o întâlnire online  constructivă  cu toți reprezentanții cluburilor care au echipe în Liga a IV-a. Tema întâlnirii a fost reluarea competiției în această ligă și testele PCR. În urma  acestei întâlniri toți reprezentanții celor zece formații și-au arătat disponibilitatea pentru reînceperea campionatului.

„În principiu, toate echipele vor relua competiția. În data de 12 aprilie 2021 se va efectua testarea RT-PCR, iar în 14 aprilie 2021 se vor disputa cele 2 restanțe dintre echipele CSM Vulcan-CSO Gloria Geoagiu și ACS Șoimul Baita – CS Inter Petrila. Am stabilit sa ne vedem și în data de 1 aprilie 2021, pentru a constata incidența cazurilor de Covid în localitățile unde se vor disputa jocuri, restricțiile impuse în respectivele localități etc. Aprecierile noastre se duc către conducătorii celor 10 cluburi, către autoritățile locale din respectivele localități, pentru că luptăm împreună în a menține un echilibru și să reducem pe cât posibil efectele negative pe care le provoacă acest virus sportului”, a declarat, pentru „Ziarul Văii Jiului”, Cristian Petrean (foto), președintele AJF Hunedoara.

AJF Hunedoara este singura asociație din țară care a demarat chiar și în pandemie activitatea în eșalonul patru cu  meciuri  în varianta turneu, lucru benefic pentru echipele de fotbal din județul noastru. Urmează să se stabilească și unele măsuri pentru demararea activității la nivelul juniorilor, imediat după ce federația va lua o decizie în acest sens.

One thought on “FOTBAL Liga a IV-a. Discuții pozitive pentru reluarea campionatului

  • Dacă tot suntem singurul județ din țară care își desfășoară activitatea la liga 4,întrebarea este de ce puneți echipele la cheltuieli și de ce puneți sănătatea jucătorilor în pericol cand nu joaca nimeni aceasta competiție? Probabil Petrean este mai interesat sa fie lăudat de FRF decât de sănătatea sportivilor și banii echipelor din județ care de la an la sunt tot mai puține.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura