Sport

Fotbal, Liga a III-a. LPS Cetate, în grafic pentru returul de campionat

Nicolae Gavrea

Echipa de fotbal LPS Cetate este în grafic cu pregătirile pentru debutul returului din campionatul Ligii a III-a de fotbal. Formaţia deveană a susţinut, aşa cum v-am informat, al doilea joc de pregătire pe care l-a câştigat cu 3 – 1 (2 – 0), în faţa celor de la Unirea Alba Iulia.

Meciul a fost la discreţia devenilor, care au condus la un moment dat cu 3 – 0. Golurile Devei au fost marcate de Boldea, după un corner bătut de Velcotă (min. 18), Petresc, şut de la 18 metri (min. 32) şi Velcotă, execuţie din întoarcere de la 20 de metri (min. 53). Reuşita de onoare a Unirii a venit târziu (min. 87) şi i-a aparţinut lui Mardare, după o fază fixă.
Antrenorul Ştefan Nanu a declarat după joc: „A fost un meci foarte bun din toate punctele de vedere, fizic şi tactic. Se vede deja mai multă prospeţime, aşa cum anticipam, la 10 zile după ieşirea din cantonament. Prima repriză a fost controlată de noi din primul până în ultimul minut. Şi partea secundă a fost bună, dar din minutul 60 am făcut mai multe schimbări, am vrut să văd tot lotul avut la dispoziţie. Ne-am creat o mulţime de ocazii, puteam înscrie mai mult, dar am avut cinci – şase ratări mari, inclusiv în situaţii de singur cu portarul. Au lipsit de la acest meci câţiva jucători de bază: Herci a fost accidentat, probleme cu o unghie de la picior, Ţoiu a fost răcit, cu 40 de grade febră, iar Bârzan a făcut entorsă la ultimul antrenament. De luni ni se va alătura la antrenamente şi Iana, întors din turneul în Spania cu Naţionala de juniori U-18 a României, va intra în programul normal de pregătire al echipei. După cum vedeţi, există concurenţă pe posturi, calitate este la lot şi asta mă bucură. Am programat două jocuri cu adversari din Liga a patra. Marţi (nota red.-astăzi de la ora 11) jucăm la Simeria cu CSM Vulcan, meci la care intenţionez să folosesc mai mulţi jucători de la echipa a doua, iar vineri sau sâmbătă jucăm la Brad cu Aurul, partidă în care o să lucrăm la relaţiile de joc, la omogenizarea echipei”, a spus antrenorul principal al grupării din Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura