Sport

FOTBAL Liga a III-a. Jocuri interesante sunt programate în județul nostru

Începând de astăzi, sunt programate partidele contând pentru etapa a IV-a din campionatul Ligii a III-a de fotbal. În seria a VII-a, avem derby-ul ju­dețean al codașelor, la Brad, ASA Armata va primi replica celor de la Retezatul Hațeg.

Fără palmares
Va fi un joc interesant, în care se va juca ambițios, cu speranța că una dintre echipa va obține cele trei puncte puse în joc. Normal ar fi echipa din Brad să spargă gheața și să lupte pentru o victorie necesară, dar trebuie să men­țio­năm că oaspeții nu vor sta cu brațele încrucișate și vor încerca și ei varianta victoriei. Să mai notăm că brădenii se află pe locul nouă în clasamentul seriei, fără nici un punct la palmares și cu un golaveraj negativ, 5- 10, în timp ce oas­peții stau pe locul opt cu un punct câș­tigat și minus trei la golaveraj. Partida se va desfășura astăzi, 16 septembrie, de la ora 17.00.

Vor victorie
După înfrângerea din Cupa României, CSM Deva se regrupează și va evolua tot astăzi, pe terenul de la Orăștie, în com­pania formației ACSO Filiași, ocu­panta locului trei din clasament, cu 7 puncte acu­mulate. CSM Deva este pe locul se­cund, la două puncte de lider, și urmă­reș­te o victorie în jocul de astăzi. Fără an­tre­norul Ștefan Nanu pe bancă (suspendat după jocul din Cupă) și cu o serie de ju­că­tori accidentați, echipa din Deva va avea nevoie de ambiție și dă­ruire, de o bună colaborare și comu­ni­care între jucători pentru a obține o vic­torie necesară, în dru­mul spre atingerea obiectivului.

Moral ridicat
Mâine, formația CSM Jiul Petroșani va juca acasă, de la ora 17.00 și va întâlni echipa Viitorul Pandurii Tg.Jiu II, echipă aflată pe locul patru, cu cinci puncte acumulate și un +3 la golaveraj, în timp ce gazdele de la Petroșani sunt pe locul șase, cu 4 puncte și +1 la golaveraj. Poa­te fi un joc bun pentru elevii lui George Zima care au un moral ridicat după victoria din Cupa României.

Lideri
Singura partidă din seria a IX-a care este importantă pentru noi, este cea de la Hunedoara, gazdele de la CS Corvinul având o partidă, sperăm spectaculoasă, cu multe goluri, alături de Sănătatea Cluj Napoca. Oaspeții se situează, sur­prinzător, pe locul al treilea în serie, au 7 puncte acumulate, în timp ce hune­dorenii sunt lideri cu maximum de puncte după trei etape, adică 9. Jocul este programat sâmbătă, 17 septem­brie, de la ora 17.00.

Iată programul complet al etapei a 4-a, în cele două serii:

Seria a VII-a
Voința Lupac – Progresul Ezeriș
Jiul Petroșani – Viitorul Pandurii Tg. Jiu 2
CSM Deva – ACSO Filiași
Gilortul Tg. Cărbunești – Viitorul Șimian
Aurul Brad – Retezatul Hațeg

Seria a IX-a
Viitorul Cluj – Unirea Ungheni
ACS Tg. Mureș – CSM Unirea Alba Iulia
Corvinul Hunedoara – Sănătatea Cluj
CSU din Alba Iulia – Metalurgistul Cugir
CS Ocna Mureș – Avântul Reghin

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura