Sport

FOTBAL Liga a III-a. Devenii s-au jucat la Hațeg. Gazdele acuză arbitraj ostil

CSM Deva (foto) a reușit o victorie clară, într-un meci al orgoliilor, la Hațeg. Reamintim că în tur, la Orăștie, pe o vreme vitregă jocului de fotbal, scorul a fost 1-1, fiind singurele puncte pierdute pe teren propriu de jucătorii deveni.

Se reorganizează
De această data, elevii lui Ștefan Nanu s-au impus, fără probleme, cu 4-1 (4-0). CSM Deva a deschis relativ repede scorul, în minutul 12. Dan Bona, antrenorul celor de la Retezatul Hațeg, a recunoscut că, oricum, echipa sa pleca cu șansa a doua în jocul cu CSM Deva, și a reclamat arbitrajele pe care Hațegul le-a avut în ultimele patru meciuri. „Normal că noi plecam cu șansa a doua, în jocul cu Deva. Cred că Deva putea să câștige și fără elimi­narea jucătorului nostru, pe care o consider, totuși, ușoară. În ultimele patru meciuri am avut arbitraje fla­grante împotriva noastră. Noi suntem o echipă mică și mergem înainte, iar rezultatele din această etapă ne-au menținut tot pe locul opt. Vom încerca să obținem cât mai multe puncte până în iarnă, iar după aceea o să ne reorganizăm și, astfel, o să arătăm mai bine în continuare”, a declarat tehni­cianul de la Hațeg.

Au redus motoarele
CSM Deva a jucat fără să forțeze prea mult, a mai înscris de trei ori până la pauză. După pauză, devenii au redus motoarele, iar jocul s-a mai echilibrat, lucru care l-a cam nemulțumit pe exigentul principal al celor de la CSM, Ștefan Nanu. „Lucrurile au mers cum tre­buie până spre minutul 70. Era nor­mal să joace și alți jucători care, din punctul meu de vedere, au calitate. Am avut 70 de minute foarte bune, în care am dominat și am controlat clar jocul. Este păcat de cele câteva ocazii pe care le-am avut în repriza a doua, chiar și în situații de singur cu portarul, sau chiar și cu poarta goală. Oricum, îmi felict jucătorii pentru rezultat, mai ales că, după meciul din tur, toată lumea era supărată. Importantă este victoria. La fel, important este că am avut dorință și mentalitate de învingători pentru a cuceri cele trei puncte”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul de la CSM Deva. Pe final de joc, pe fondul relaxării celor de la Deva, Retezatul a beneficiat, în minutul 84, de un penalty, în urma unui fault al lui Iana asupra lui Lupulescu, însă Bădescu, portarul Devei, a parat lovitura lui Trif. În schimb, însă, în minutul 87, același Bădescu a boxat o minge la un corner, iar balonul a ajuns tot la Trif, care a reluat în poartă din careul mare, stabilind scorul final, de 4-1 pentru CSM Deva. În urma aces­tui rezultat, CSM Deva își păstrează invincibiltatea și rămâne pe poziția secundă în serie, fiind în grafic pentru calificarea în play – off.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura