Fotbal Liga a III-a. CS Hunedoara…. greu, dar totuşi victorie

Partida de la Hunedoara a opus două echipe care s-au mai întâlnit pe parcursul edi­ţiei anterioare de campionat , hune­dorenii fiind învinşi de echipa din Ocna MUreş chiar acasă, cu 2-0. Drept urmare , sâm­bătă, elevii lui Raul Spătaru şi Daniel Dăscă­lescu au evoluat cu multă teamă, presiunea rezultatului fiind vizibilă în jocul echipei gazdă.
Hunedorenii au dominat prima parte a întâlnirii după ce s-au instalat chiar din primele minute în terenul advers şi şi-au creat câteva acţiuni la poarta lui Ignat . În primele 20 de minute jucătorii din Ocna Mureş au fost nevoiţi să respingă rând pe rând centrările înalte în careul lor, de care au abuzat hunedorenii, care s-a întrecut în ratări, spre disperarea antrenorilor.
Oaspeţii au avut o bună ocazie în min. 22, când Chişu a scăpat pe stânga singur cu por­tarul, însă şutul său a fost reţinut în doi timpi de Lefter şi din nou echipa hune­do­reană trece de mai multe ori pe lângă gol.
Finalul de repriză a fost al tânărului portar hunedorean care a avut două intervenţii ex­celente: în min. 43 Vaidasigan a expediat un şut violent sub transversală respins de Lefter în corner, pentru ca în min. 45 să în­registrăm o altă intervenţie salvatoarea a portarul hunedorean la şutul lui Socaci, scă­pat singur în careu.
Repriza secundă a fost mai liniştită cu puţine faze de poartă, dar cu un gol sal­vator. În min. 70 s-a marcat unicul gol din această partidă: nou intratul Bortaş, la prima atingere de balon, îl găseşte perfect pe Iacob în careu şi acesta trimite imparabil la colţul lung. Oaspeţii răspund imediat, şi Chişu ratează ocazia egalării, cu un şut deviat dintr-un apărător care îl prinde pe picior greşit pe Lefter, dar balonul trece pe lângă bara porţii hunedorene. Până la final am mai notat doar execuţiile imprecise ale lui Trăşcan, Dani Creciunesc şi Chişu, astfel că scorul a rămas cel stabilit de Iacob.
În concluzie: meci dramatic la Hunedoara, decis pe final de o schimbare inspirată, deşi am consemnat o dominare totală a gaz­delor, însă oaspeţii au fost aproape de gol în câteva rânduri. O victorie muncită şi obţi­nută cu greu. Scor final 1 – 0 pentru hune­doreni , care vor avea viaţă grea în această serie.
Antrenorul principal al hunedorenilor, Raul Spătaru a declarant după meci: „A fost o victorie muncită, în faţa unui adversar greu. Ca de obicei, am avut foarte multe ratări, atât în prima repriză, cât şi în cea de a doua. Cu mai multă concentrare la fina­lizare ne făceam jocul mai uşor. În primul rând mă bucur pentru cele trei puncte obţinute, dar şi pentru cele trei debuturi în liga a treia: Lefter, un portar de 15 ani, Bortaş 18 ani şi Pau 17 ani. A fost presiune mare pe noi după acel prim joc de la Ungheni, pierdut incredibil cu 1 – 2, fără ca adversarii să aibă practic vreo ocazie de gol. Ne aşteaptă două deplasări săptămâna vii­toare, prima la Ghiroda în Cupă, joc pe care îl tratăm cu toată seriozitatea, apoi încă o deplasare lungă în campionat, la Reghin, alt meci greu.”

CS Hunedoara: Lefter – Banac, Kovacs, Trăşcan – Cr. Creciunesc (60 D. Creciunesc), Pau (68 Bortaş), Marinca, Herci (80 Tiric), Bloj – Vasinc (68 R. Cristian), Iacob. Antrenori Raul Spătaru, Daniel Dăscălescu
Celelalte două echipe hunedorene din Liga a III-a au pierdut meciurile disputate în această a doua etapă de campionat. CSM Deva a pierdut cu 3-1 meciul jucat în de­plasare cu Gilortul Tg. Cărbuneşti, iar Jiul Petroşani a pierdut cu 1-0, meciul de pe teren propriu cu Măgura Cisnădie.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare