Sport

Fotbal Liga a III-a. CS Hunedoara a pierdut la Reşiţa

Nicolae Gavrea

Cea de a doua echipă din judeţul nostru care evoluează în Liga a treia, CS Hunedoara, a fost învinsă sâmbătă la Reşiţa de CSM Şcolar cu 3 – 1, într-un meci contând pentru etapa a patra.

CSM Şcolar a deschis foarte repede scorul, în min. 8, prin Daniel Ene şi l-a majorat trei minute mai târziu, în min.11, graţie reuşitei lui Alexandru Taciuc, pe fondul unui joc apatic al hunedorenilor, probabil marcaţi de golul înscris prea repede de către gazde.
Iulian Tecsi a reuşit să îi mai trezească pe colegii lui la joc odată cu reuşita sa din min. 31, când tabela a arătat 2-1 pentru gazde. Cobliş, căpitanul hunedorenilor, a apărat o lovitură de la 11 metri, a făcut demersuri pentru ca formaţia sa să îşi revină, dar nu a fost suficient pentru ca hunedorenii să obţină un rezultat de egalitate (posibil) din această deplasare, gazdele majorând din nou diferenţa de pe tabelă la două goluri chiar înainte de pauză, prin Marius Staicu.
CSM Şcolar Reşiţa a obţinut o victorie cu 3-1, cu care iese din zona periculoasă din clasament, iar echipa hunedoreană are nevoie de inspiraţie pentru următoarele jocuri.
La finalul întîlnirii de la Reşiţa, Mircea Alic jr., antrenorul echipei hunedorene, a declarat: „Am început rău meciul, am intrat crispaţi pe teren şi astfel în minutul 11 era 2 – 0 pentru Reşiţa. Nu e admisibil aşa ceva, să iei două goluri în 11 minute pe neatenţii în faza de apărare, pe zona centrală. Acolo consider că s-a decis în bună măsură meciul, deşi am reuşit să revenim în joc prin golul lui Tecsi. Acesta a marcat după o acţiune individuală. Andrei (n. r. Cobliş) a apărat după aceea un penalti, însă am mai încasat un gol chiar înainte de pauză. Din nou a fost gol primit pe o greşeală de marcaj, Staicu a preluat dintre cei doi fundaşi centrali şi a şutat la poartă. Dacă intram cu 1 – 2 la pauză, poate reuşeam să revenim, deşi şi la cinci minute după pauză am avut o bună ocazie să înscriem prin Kocsis şi să venim la 2 – 3, dar Zimmermann a apărat. Oricum, am arătat mult mai bine în repriza a doua, şi ca aşezare în teren şi ca joc. Reşiţa a arătat că e o echipă matură, a jucat la rezultat, din minutul 80 a început chiar să tragă de timp. Dacă făceam şi noi acelaşi lucru cu Cugirul în etapa trecută, poate că acum aveam şase puncte în clasament, nu patru”, a pus Mircea Alic, antrenorul principal al hunedorenilor.
Pentru CS Hunedoara urmează acum meciul de pe teren propriu de sâmbăta viitoare cu FC Avrig, echipă care a luat un start foarte bun în această ediţie de campionat, cu trei victorii în patru partide.
CS Hunedoara : Cobliş – Iacob, Ciucurescu (min. 80 R. Popa), Ionică, Trăşcan (min. 46 Cr. Creciunesc) – Bloj (min. 72 Scânteie), D. Creciunesc, Herci, Marinca – Marcu (min. 46 Kocsis), Tecsi. Antrenor Mircea Alic
Rezultatele etapei:
CNS Cetate- AFC Unirea Alba Iulia 0-0
Metalurgistul Cugir – Millenium Giarmata 3-1
Ghiroda şi Giarmata Vii- Crişul Chişineu Criş 1-5
Naţional Sebiş- Gloria Cermei 4-1
CSM Şcolar Reşiţa – CS Hunedoara 3-1
FC Avrig- CSM Lugoj 3-0
CS Ocna Mureş- Industria Galda de Jos 0-5
Şoimii Lipova- ACS Dumbrăviţa 7-2
Etapa viitoare:
ACS Dumbrăviţa- CNS Cetate Deva
CSM Lugoj- Ghiroda şi Giarmata Vii
Millenium Giarmata- CSM Şcolar Reşiţa
AFC Unirea Alba Iulia-Metalurgistul Cugir
Industria Galda de Jos- Şoimii Lipova
Gloria Cermei- CS Ocna Mureş
Crişul Chişineu Criş- Naţional Sebiş
CS Hunedoara- FC Avrig

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura