Sport

FOTBAL Liga a III-a. Corvinul Hunedoara a început pregătirile pentru noul sezon

Echipa de seniori a clubului CS Corvinul 1921 Hunedoara s-a reunit, luni după amiază, pe arena „Michael Klein”, în vederea pregătirii noului sezon competiţional.

Ce a fost, a fost
La primul antrenament al verii au fost prezenţi 21 de jucători, printre aceştia nu­mărându-se şi cei opt fotbalişti trans­feraţi în această perioadă. Astfel, sub comanda lui Florin Maxim, Cristian Preda şi Daniel Stan, s-au pregătit nou-veniţii Marius Coman, Marius Chindriş, Marius Lupu, Claudiu Borţoneanu, Paul Mercioiu, Adrian Mar, Adrian Neacşu şi Ionuţ Pop.
După cum se știe, clubul hunedorean s-a despărţit, în această vară, de Laurenţiu Buş, Matheus Da Motta, Jairo Rodrigues, Claudiu Giura, Adrian Bedea, Petre Simon, Alexandru Mogoş, Robert Cristian şi Ovidiu Trăşcan, ultimii doi urmând să rămână în cadrul Centrului de Copii şi Juniori al clubului, ca antrenori.
Corvinul are programat şi un stagiu de pregătire, între 23 iulie şi 2 august, la Curtea de Argeş, acolo unde va susţine, de asemenea, mai multe partide de ve­ri­ficare. Până atunci, un prim test este programat pe 14 iulie, cu Ripensia – formaţie care se va afla în cantonament în Ţara Haţegului. De altfel, vom reveni cu programul complet de pregătire al noului sezon, în zilele ce urmează. „În primul rând, mă bucur că ne-am reunit, în sfârşit, eram nerăbdător şi sper că şi băieţii au gândit la fel, să începem mun­ca pentru noua stagiune. Am avut vre­me să analizăm tot ceea ce s-a în­tâm­plat la finele stagiunii trecute, lucruri pe care nu mai are rost să le dezvoltăm acum, aşa că ne rămâne să fim con­cen­traţi pe ceea ce avem în faţă. Mă bucur că am putut întări lotul în această perioadă, cred că sunt transferuri peste media Ligii a treia, ceea ce nu poate decât să mă bucure, ca antrenor. Sincer, poate o să mai căutăm un fundaş cen­tral, posibil tot under, ca să fim aco­periţi. În rest, cred că stăm bine pe toate posturile. Până la urmă, am renunţat la nouă jucători, am adus opt, cred că am acoperit şi locurile unde, poate, am suferit în sezonul precedent. Mergem pe experienţă, cei nou-veniţi sunt jucători pe care îi cunosc, am mare încredere în ei”, a declarat antrenorul prin­cipal al echipei, Florin Maxim.

 

LOTUL PREZENT LA REUNIRE:
Portari: Ştefan Lefter, Roberto Rusu (născut în 2007, de la Atletico Arad).
Fundaşi: Flavius Iacob, Rafael Garutti, Antonio Vlad, Adrian Neacşu (ex-CSM Alexandria), Ionuţ Pop (ex-Gloria Lunca Teuz Cermei), Adrian Mar (ex-UTA).
Mijlocaşi: Alexandru Neacşa, Paul Mericoiu (ex-UTA), Marius Chindriş (ex-Petrolul), Claudiu Borţoneanu (ex-FC Voluntari), Antonio Bradu, Rafael Pocioian, Sebastian Lupuşor (revenit după împrumutul la Aurul Brad).
Atacanţi: Marius Lupu (ex-Metalur­gistul Cugir), Andrei Roşu, Sergiu Arnăutu, Timotei Mitran, Andrei Hergheligiu, Marius Coman (ex-Petrolul).
Antrenor principal: Florin Maxim.
Preparator fizic: Daniel Stan.
Antrenor cu portarii: Cristian Preda.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura